O explozie de verde te izbeşte încă de sus, de la intrarea în Rădăşeni dinspre Baia. Satul pare o cetate asediată din toate părţile de o perdea de clorofilă. De acolo, de pe deal, încerc să identific acoperişul vechii bisericuţe, însă totul e ascuns cu grijă în frunzişul generos. Nu întâmplător toţi scriitorii care au trecut pe-aici au descris locul ca fiind o „grădină a raiului“.

Livezile de pomi fructiferi încing satul cu un brâu. Rodul acestora e principala sursă de venit a oamenilor locului. Dacă acum, la început de vară, miresmele şi priveliştea sunt copleşitoare, încerc să-mi închipui tabloul Rădăşenilor în prag de toamnă, cu fructele dând în pârg, cu parfumul lor plutind ca un duh ademenitor peste grădini şi case, cu acele culori calde împrăştiate prin fâneţe şi livezi.

Cobor pe drumul şerpuit spre biserica de lemn. Gospodării trainice, construite încă în stil tradiţional, din care lemnul şi şindrila nu lipsesc, veghează de-o parte şi de alta, înveşmântate şi ele în verdele crud.

La Fundoaia, cum îi spun localnicii coastei pe care e aşezată biserica, mă întâmpină o altă privelişte uluitoare. În mijlocul unei livezi de pomi fructiferi, la capătul aleii străjuite de trandafiri de tot soiul, se zăreşte lăcaşul, atribuit, prin tradiţie, domnitorului Ştefan Tomşa. O construcţie monumentală, deşi făurită doar din lemn.

Admirabilă nu doar din punct de vedere arhitectural, ci mai ales prin felul în care a fost conservată. Nici nu e de mirare că într-o aşa minunăţie de loc a ales domnitorul Tomşa să ridice un lăcaş de închinăciune.

Dacă până acum biserica nu a fost inclusă într-un circuit turistic, acest lucru ar trebui să se întâmple cât de curând. Pentru că cine trece pe aici nu parcurge doar o interesantă filă de istorie şi spiritualitate, ci pleacă binecuvântat de frumuseţea şi de pacea locului.

Una dintre cele mai corect restaurate biserici de lemn din România

Pitită printre pomi şi trandafiri, de la poartă biserica nu se zăreşte pe de-a-ntregul. Abia înaintând pe aleea de trandafiri, încep să o descopăr cu adevărat. Un monument al arhitecturii în lemn, bine proporţionat, îngrijit şi restaurat temeinic. Uimită, încerc să-mi imaginez ce splendori se vor fi aflat înăuntru. „Multe greutăţi am trecut până să o văd aşa. Nu era săptămână să nu plec la Bucureşti. Greu la Minister... Ar trebui să scriu un roman“, povesteşte părintele paroh Constantin Rotar, cel care păstoreşte aici din 1990.

La venirea sa în sat, biserica era căptuşită cu scânduri de lemn la exterior, acoperişul era din tablă, şi aceea într-o stare precară, temelia se năruia, iar pictura din interior nu mai suferise restaurări din 1936. Trebuia făcut de urgenţă ceva, aşa că n-a stat pe gânduri. A demarat lungul şi sinuosul proces al restaurării, lăcaşul fiind monument istoric. A trebuit să bată la zeci de uşi, să obţină aprobări pentru orice intervenţie, să se zbată pentru obţinerea de fonduri, să se lupte cu năravul oamenilor, cu birocraţia excesivă, dar nimic nu l-a putut opri. Între un drum săptămânal la Bucureşti, la Ministerul Culturii, şi alte zeci de drumuri bătute prin ţară, pentru a face rost de materialele necesare, pentru a căuta meşterii cei mai buni, biserica îşi recăpăta, încet, strălucirea de odinioară. 10 ani (1998-2008) a durat refacerea integrală a bisericii, dar părintele Rotar are astăzi mulţumirea că poate sluji într-una dintre cele mai frumoase şi mai corect restaurate biserici de lemn din România. „Biserica, aşa cum arată acum, este o mare bucurie, după toate necazurile şi ispitele de care am avut parte în timpul restaurării. Ca să te bucuri pe deplin de ceva, trebuie să pui suflet, să-ţi placă, să faci totul cu sinceritate, cu credinţă. Eu am pus suflet în tot ce am făcut“, spune părintele Rotar.

Un tezaur pictural de sorginte populară

Însă abia interiorul este cel care conturează adevărata valoare a acestui lăcaş. Pictura realizată la 1875, tempera aplicată direct pe lemn, particularizează biserica în rândul celorlalte lăcaşuri de lemn din Moldova şi poate chiar din ţară: interiorul pictat integral, în stil popular, prezintă scene de o remarcabilă expresivitate.

Personajele, desprinse parcă de pe uliţele Rădăşenilor, sunt îmbrăcate în straiele locului şi puse în valoare de geniul celor trei fraţi zugravi ai lăcaşului - Iulian, Chelsie şi Ioan.

Albastrul şi verdele pun accentele. Peste tot, şiruri de mucenici, cuvioşi, mărturisitori, ca un leitmotiv.

În pronaos, scene biblice splendid surprinse: „Izgonirea din rai“, „Crearea lui Adam“, „Balanţa vieţii“, „Corabia lui Noe“. Un amestec de artă naivă, de poveste, de spirit al locului şi de smerenie.

Toate, la un loc, fascinează. Ca şi la Voroneţ, nu te poţi opri din admirat. Ai vrea să descoperi, să descifrezi fiecare detaliu, să intuieşti ce vor fi dorit să sugereze meşterii zugravi.

Nimic din bogăţia şi splendoarea acestor scene nu ne-ar fi încântat astăzi dacă pictura nu ar fi fost restaurată după toate canoanele breslei şi cu avizul specialiştilor restauratori. Părintelui Constantin Rotar îi revine meritul de-a fi redat strălucire picturii înnegrite de vreme, stăruind, străduindu-se, bătând la orice uşă, ani de-a rândul.

Un riguros proces de refacere

„10 ani am lucrat. Lucram pe timp de vară. Am adus meşteri de pe Valea Izei din Maramureş, care au ridicat biserica pe scripeţi. Temelia a fost făcută din nou, tot din piatră, cu var şi câlţi de cânepă, să se poată aerisi, să nu facă mucegai. I-am schimbat tălpile cu stejar din pădurea Voronei (Botoşani). Am dat acoperişul din tablă jos şi am pus draniţă. Am dat jos şi scândurile cu care erau înveliţi pereţii în exterior, iar lemnul a fost tratat atât la interior, cât şi la exterior“, povesteşte pr. Constantin Rotar.

Rigurosul proces de restaurare a vizat elementele de construcţie şi pictura de interior. Totul s-a făcut cu avizul specialiştilor, respectând forma originală a bisericii, normele legate de securitatea unei astfel de construcţii şi cele impuse de legislaţia privitoare la monumentele istorice. „Cunosc această biserică de aproape 40 de ani şi am văzut evoluţia sa în timp. Restaurată în ultimii ani, este una dintre cele mai frumoase şi mai bine întreţinute biserici de lemn din Moldova şi, probabil, din România. Puţine locuri au atâta istorie şi o biserică de 400 de ani atât de bine păstrată“, consideră părintele arhimandrit Timotei Aioanei, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, autorul unui album cu caracter monografic, intitulat „Rădăşeni, o grădină a Raiului“.

Frumuseţea bisericii este astăzi completată de decorul ce-o înconjoară: o splendidă alee de trandafiri, arbori, arbuşti şi pomi fructiferi de tot felul. O dovadă în plus a temeiniciei şi a bunului gust pe care părintele l-a aşezat în toate aici, sub Cetăţuia Rădăşenilor. „Am avut de unde învăţa. Preoteasa-i inginer horticultor. De la dânsa m-am molipsit şi eu“, spune cu haz pr. Rotar.

Ctitoria lui Ştefan Tomşa

Biserica de lemn cu hramul „Sf. Mercurie şi Ecaterina“ a fost construită la 1611. Valoarea istorică, arhitecturală, picturală, inventarul valoros, precum şi corecta restaurare de care s-a bucurat au făcut posibilă încadrarea lăcaşului în lista monumentelor istorice de categorie A din judeţul Suceava.

Tradiţia îl menţionează drept ctitor pe domnitorul Ştefan Tomşa, o figură vie în memoria comunităţii de la Rădăşeni. „Pe vremuri erau dispute mari între domni. Aici a fost o pădure mare şi oamenii l-au ocrotit pe Tomşa Vodă, care a promis că va face o biserică. Şi-a făcut-o. Se spune că în pridvorul acestei biserici ar fi fost o şcoală preoţească şi că aici slujeau 7 diaconi“, povesteşte părintele Constantin Rotar.

Biserica este construită din bârne de brad cioplite din grinzi despicate, sprijinite pe tălpi de stejar şi încheiate „în cheotori“.

Acoperişul din draniţă se sprijină pe console frumos ornamentate.

Ancadramentul uşii de la intrare este, de asemenea, decorat cu rozete.

În interior, catapeteasma, lucrată în foiţă de aur, prezintă icoane valoroase, lucrate în argint. De asemenea, biserica păstrează numeroase cărţi de cult vechi, un pomelnic de la 1876, precum şi copia linguriţei de aur pentru împărtăşanie donată de ctitorul Tomşa.

De-a lungul timpului, biserica a suferit în repetate rânduri lucrări de refacere şi restaurare, cele mai ample şi mai corect realizate fiind cele derulate între 1998-2008.

400 de ani de istorie

Hramul bisericii are şi el 400 de ani, fiind legat, probabil, de ocupaţia localnicilor: comerţul cu fructe. Până nu demult, aceasta era singura biserică cu hramul Sfântului Mercurie din ţară. Astăzi, mai există o biserică cu acest hram în Bucureşti. „Anul trecut, când biserica a împlinit 400 de ani, s-a întâmplat şi o minune: am adus moaştele Sfinţilor Mercurie şi Ecaterina. De asemenea, am primit o părticică din moaştele Sf. Mercurie, păstrate în camera de rugăciune a PF Teoctist“. Pe 7 octombrie, în acest an, biserica de lemn de la Rădăşeni va fi resfinţită şi va primi cel de-al doilea hram: „Sf. Constantin şi Elena“. Tot atunci, în ctitoria de lemn a lui Tomşa Vodă vor poposi şi moaştele acestor doi sfinţi.