Intrăm într-o cameră spațioasă și destul de luminoasă. De jur împrejur, multe sertare și cuie în care sunt agățate fel de fel de lucruri trebuincioase. Miroase-a lemn. La abricul de lângă fereastră, Ieromonahul Maxim finisează câteva scânduri.

Lângă peretele opus e un circular cu o pânză mică de tăiat. Așchii de lemn mai mari și mai mici stau adunate într-o grămăjoară. Alături, mese cu tot felul de intrumente specifice unui astfel de atelier: fierăstraie mici și mari, cuie aranjate pe mărimi în cutiuțe, ciocănele, clești, polizoare. Dedesubt, scânduri întregi, câteva bucăți de lambriuri, cozi de ciocan sau de secure așteaptă să se facă utile.

Atmosfera din atelierul monahilor-meșteri

De-a lungul timpului, din acest atelier au poposit în odăile mănăstirii sau în chiliile părinților măsuțe, scaune, dulăpioare, rafturi și alte lucrușoare. Pentru gospodărie, tot de-aici s-au făcut obloane, cotețe, garduri, cofraje. Să nu uităm nici de căsuțele veverițelor agățate în copacii din incinta Mănăstirii Pângărați.

Ieromonahul Maxim spune că cel mai mult s-a lucrat aici atunci când s-a construit biserica mare. Acum se fac lucruri de care e nevoie în gospodărie sau se dreg lucruri stricate.

Alături, în atelierul de fierărie se prelucrează cuțite, se fac reparații și se înlocuiesc piese la mașinile agricole ale mănăstirii. Iată câteva aparate de aici: menghina, burghiul, strungul, bormașina. Strungul semi-automat strujește, face piese din metal, fileturi și găuri. Dedesubt, s-au adunat câteva mâini bune de pilitură de fier. Chei pentru tot felul de șuruburi, piese fără nume, manivele și motoare întregesc peisajul.  

„Facem treaba ușurel: o dată și bine”

Ieromonahul a lucrat multă vreme pe lângă un meseriaș bun: Părintele Visarion, care acum nu mai este la Pângărați. „Părintele era foarte smerit. Se pricepea la orice: repara ceasuri și multe altele. Când lucram cu dânsul, eu eram mai repezit. Și-mi spunea: Părinte, părinte, mai ușurel. Facem treaba o dată. Fiindcă dacă faci repede, faci de două ori. Un calm ce te scotea din sărite câteodată... Era mai în vârstă și era un om încercat, cu experiență. Și mă minunam: avea așa o strălucire și niște idei ingenioase tocmai în momentele în care ne blocam”, își amintește ieromonahul Maxim. Astăzi, el și fratele său au rămas să meșterească tot ce e nevoie.

Dincolo de praf și zgomot, în atelierele de tâmplărie și fierărie ale mănăstirii munca e plăcută și răsplătită de bucuria lucrului bine făcut.