Înaintea patimii Sale pe cruce, Iisus, în rugăciunea făcută Părintelui Său pentru Sine Însuşi, pentru sfinţii Săi ucenici şi pentru toţi cei ce cred cu adevărat întru El, se roagă: „Părinte, pe care Mi i-ai dat Mie voiesc ca unde sunt Eu şi aceia să fie împreună cu Mine; ca să vadă slava Mea, pe care Mi-ai dat-o Mie, pentru că M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeie­rea lumii” (Ioan 17, 24). Aceasta este dorinţa, voinţa, testamentul, ca să zic aşa, rugăciunea Domnului nostru Iisus Hristos, rugăciune conformă voinţei Părintelui Ceresc, şi o dovadă limpede pentru toată Biserica lui Hristos, despre faptul că îndată după moarte, după trecerea în lumea de dincolo de mormânt, mădularele vii ale ei vor fi cu Domnul în Cer, în rai, părtaşi slavei Sale. Cei ce sunt vrednici de Împărăţia Cerurilor intră acolo îndată după moarte şi sunt împreună cu Dumnezeu-Omul, care este acolo cu trupul Său cel slăvit.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 411-412)