Una din lucrările duhovniceşti folositoare ale minţii noastre este şi cugetarea la dreapta şi înfricoşata Judecată de Apoi a lui Dumnezeu. Cineva avea în minte mereu ziua şi ceasul ieşirii sale din viaţă şi a stării lui înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos la Judecată, îşi va petrece zilele vieţii sale cu frică şi cu cutremur (Psalmul 2, 11). Cine este conştient că pentru tot cuvântul deşert va da socoteală în ziua Judecăţii (Matei 12, 36), totdeauna îşi înfrânează limba şi îşi cumpăneşte cuvintele sale cu multă chibzuinţă.

Cine nu uită că Fiul lui Dumnezeu va judeca pe desfrânaţi şi pe preadesfrânaţi (Evrei 13, 4), acela se nevoieşte şi se luptă până la moarte pentru a-şi stăpâni trupul şi a-l păzi curat, ca să nu alunece în prăpastia desfrâului. Cine este conştient că până şi privirea unei femei cu poftă se socoteşte desfrânare (Matei 5, 28), cu mare frică de Dumnezeu îşi va păzi ochii şi mintea.

Cine cugetă la cuvintele Sfintei Scripturi, potrivit cărora şi pentru gândurile şi poftele inimii vom fi cercetaţi în ziua Judecăţii de Apoi (I Corinteni 4, 5), îşi va păzi mintea şi inima spre a le face izvor al vieţii, iar nu al morţii. Cine cugetă că la Judecata de Apoi toate tainele inimii noastre vor fi date pe faţă (Evrei 4, 12), se păzeşte pe sine de orice păcat, fiind cu luare aminte la toate gândurile şi înclinările inimii sale. Unul ca acesta, dacă va greşi cu ceva, prin gânduri şi intenţii rele, îndată se căieşte din inimă şi aleargă să se mărturisească la duhovnic, primind dezlegare şi iertare de la Dumnezeu (Matei 18, 18).

(Ilie Cleopa, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 136)