Din momentul intrării la grădiniță, copiii nu sunt egali în ceea ce privește mediul familial din care provin și bagajul de cuvinte de care dispun. Pe parcurs, acasă și la școală, din îndemnul părinților și educatorilor, dar și din proprie inițiativă, ei adună cunoștințe pe care speră să le folosească cândva, într-o împrejurare concretă de viață. Tinerii își doresc întotdeauna ceea ce este cel mai bun, țintesc sus fără să le fie frică de înălțime, iar lipsa lor de experiență nu este un motiv pentru a le uniformiza ambițiile. Ei sunt siguri că ceea ce învață îi va înnobila, le va deschide mintea spre a descoperi noi și noi șanse.

Cultura generală le permite să înțeleagă lumea din jur, să le articuleze gândirea dincolo de simple idei pe termen scurt.

Așa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, învățătura care pătrunde în suflet prin dragoste și bunăvoință, aceea rămâne acolo pentru totdeauna, iar cel ce cunoaște este precum lumânarea aprinsă, de la care pot lua lumină mii de alte lumânări. Este vorba aici despre cunoașterea care zidește, care îl înnobilează pe om, care îl luminează, de aceea informațiile care ajung la copii trebuie trecute atent prin filtrul discernământului celor care-i îndrumă. 

„Un cap bine organizat”, mai util decât „un cap bine umplut”

Reproșul adus culturii generale este acela că e un marcator social. Însă principala misiune a sa este de a ascuți spiritul critic și ne permite totodată să luptăm contra fragmentării lumii. Cultura generală nu este „o mare de cunoștințe”.  „Un cap bine organizat” e mai de folos decât „un cap bine umplut” cu diverse informații.

Generațiile prinse în cultura sunetului și a imaginii rămân cu diverse lacune. Pentru a perpetua dragostea de lectură, pentru a dezvolta o analiză critică, prea puțin posibilă prin noile tehnologii informaționale și de comunicare, e nevoie de o practică a culturii generale.

Cultura generală presupune o serie de cunoștințe, apoi arta de a le articula, care necesită o experiență personală și, în sfârșit, arta de a comunica rezultatele. Așadar, copiii nu pot simți roadele culturii generale dacă le lipsește o experimentare minimă a lucrurilor pe care le ascultă, le citesc, le învață sau le scriu. „Campionii”  acesteia sunt adesea ființele sociale cele mai convenționale: profesorii, preoții, bătrânii etc. Cultura generală are un farmec aparte; ea face diferența între două persoane care au același nivel de calificare într-un anumit domeniu.

„Cunoașterea fără dragoste este vătămătoare”

Cultura generală rămâne singurul spațiu care pune în legătură toate cunoștințele, unde se poate confrunta prezentul cu trecutul și se poate exersa gândirea liberă.

Cultura nu ne poate fi subordonată. Ea este un orizont așa cum și umanitatea are un început, fără ca noi să cunoaștem momentul finalității. Ca atare, ea ne depășește din toate părțile și nu poate fi considerată doar un simplu mijloc.

Enciclopedismul, cu limitele sale, rămâne idealul culturii generale, așa cum umanitatea desăvârșită rămâne idealul nostru, iar dacă ne raportăm la el, ne putem  constata lacunele la orice vârstă.

Care e scopul, finalitatea cunoașterii? Aici apar câteva capcane. Îmi doresc să știu cât mai multe pentru mine, pentru a-i demonstra celuilalt că sunt mai bun decât el sau vreau să cunosc cum anume pot, prin ceea ce învăț, să îl înțeleg mai bine pe cel de lângă mine, să văd dacă și cum îl pot ajuta, și astfel să mă simt și eu împlinit? Pentru că, așa cum spune tot Sfântul Ioan Gură de Aur, o cunoaștere fără dragoste este vătămătoare.