Viața monahală, spre deosebire de ce se crede, e tare activă. Aproape că nu mai rămîne timp pentru lectură și vis. Sîntem constrînși să facem simultan cel puțin două lucrări, spre pildă să citim și să medităm, să umblăm (lucrăm, spălăm) și să ne rugăm, să vorbim și să proiectăm. (Ca Mozart care compunea o lucrare nouă în vreme ce — mecanic — își transcria muzica făurită în prealabil, tot mintal.) Mă scol la 4 1/2, niciodată după 5. Sînt maniac: fac gimnastică, mă spăl — nu de mîntuială, îmi aerisesc și potrivesc odaia (pentru nimic în lume nu aș lăsa-o, la plecare, în dezordine, vraiște, cu patul nefacut), mă rog pe scurt. Apoi: liturghia. înapoi în cameră: scriu ori citesc. Apoi la bibliotecă, unde am neîncetat de lucru. Dau cărți cu împrumut. La 12 bat clopotul. Dacă vin oaspeți străini, o fac pe ghidul, uneori și pentru români. La 5 e vecernia, masa de seară: devreme. Nițică lectură, meditație, odihnă. La 10 slujba de noapte (miezonoptica), slujba monahală specifică. Nu ajung să mă culc înainte de 12, nu depășesc așadar decît cu aproximativ un ceas recomandarea monahală: cel mult 4 ore de somn. Duminica și în zilele de sărbătoare stau la biroul mănăstirii și primesc pomelnicele credincioșilor, ascultîndu-le păsurile și sfătuindu-i. Timp mult îmi ia și pregătirea predicilor (predic din cînd în cînd, cu mare plăcere și în stil cam neconformist!). Oblojirea șubredei mele sănătăți (în frunte stau: o veche și vrăjmașă colită și o destul de recentă, dar acută angină pectorală, unde mai pui că sînt și specialist în accidente: arsuri, căderi, degete zdrobite…) e și ca tare cronofagă. Mai primesc și o vastă corespondență căreia, firește, va să-i răspund. Mai sînt și grijile gospodărești, întreținerea curățeniei și ordinii în cameră, a curățeniei trupești… După cum vedeți, viața călugărească nu e totuna cu trîndăvia și toropeala.
(Nicolae Steinhardt)