„Cum ați venit, așa să și plecați”
Dar în tinda casei ei au zărit un bătrân, care i-a întrebat cu severitate: „Ce căutați aici?” Uluiți, hoții nu știau ce să-i răspundă, însă bătrânul a continuat: „Cum ați venit, așa să și plecați”. Aceștia au ieșit printr-o deschizătură mică, pe care o făcuseră pentru a pătrunde în casă.
O văduvă i-a povestit unei locuitoare din orașul Riazan, Liubovi Rasskazova, o întâmplare care a avut loc în decembrie, în ajunul prăznuirii Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni, Episcopul Mirei Lichiei. Văduva, care atunci locuia la țară, a hotărât să taie porcul și s-a adresat după ajutor unor bărbați. Aceștia s-au învoit cu bucurie. Ei au tăiat carnea și au pus-o la păstrare în tindă. Seara, femeia se pregătea să plece la biserică, la vecernie. Bineînțeles că îi era frică să nu-i fure cineva carnea. S-a rugat însă Sfântului Nicolae și a plecat la biserică. Când s-a întors acasă, ea a văzut că nu s-a întâmplat nimic. Dimineața, femeia s-a rugat din nou sfântului și a plecat.
Între timp, bărbații care au tăiat porcul au pândit momentul când femeia lipsea și au intrat în casă, ca să fure carnea. Dar în tinda casei ei au zărit un bătrân, care i-a întrebat cu severitate: „Ce căutați aici?” Uluiți, hoții nu știau ce să-i răspundă, însă bătrânul a continuat: „Cum ați venit, așa să și plecați”. Aceștia au ieșit printr-o deschizătură mică, pe care o făcuseră pentru a pătrunde în casă.
Când femeia s-a întors acasă, hoții au încercat să afle cine era bătrânul. Unul dintre ei chiar a venit la ea, a intrat în casă, i-a urat sărbători fericite și a întrebat-o dacă nu cumva a avut oaspeți. Văduva i-a răspuns că nu a avut pe nimeni. Însă el i-a dat de înțeles că a văzut un bătrân. Femeia a căzut pe gânduri. Peste un timp i-a spus: „Înainte de a ieși din casă, m-am rugat lui Dumnezeu și l-am rugat pe Sfântul Nicolae să aibă grijă de carne. Înseamnă că acest bătrân nu putea fi altcineva decât Sfântul Nicolae”.
Hoțul a înțeles cu cine au avut ei de-a face. Speriat, i-a povestit totul femeii și i-a cerut iertare.
„Blagovest”, orașul Riazan
(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, 2004, pp. 132-133)