Cum îşi va închide cineva gura dacă nu înţelege ca este cu totul o scădere, „că nu este vindecare în trupul lui”? Zi cuiva să nu mai vorbească de rău. Oricât i-ai spune, dacă nu se va vedea pe sine cu totul păcat, nu-şi va închide gura. Având impresia că este ceva, se deosebeşte de celălalt şi este normal să se întoarcă împotriva lui. Dacă însă are cunoştinţa că zace cu totul în păcat, nu poate să mai judece pe aproape­le lui ca păcătos, ci impreună-pătimeşte cu el. De ce oamenii neîncetat vorbesc de rău, chiar dacă se hotărăsc de mii de ori să oprească această grăire de rău? Pen­tru că niciodată nu au crezut că ei se află în păcat. Cel con­damnat şi tâlharii au dragoste între ei şi colaborează, pentru că știu că se află în aceeaşi osândă (Lc. 23, 40). Eu îl lovescc pe celălalt, nu colaborez cu el, îl ponegresc cu vorbirea de rău, îl îngrop, pentru că nu simt că sunt una cu el. Mă pun pe mine însumi mai presus de el. Ca să-mi închid, aşadar, gura, trebuie să cred că şi eu sunt păcătos.

(Arhim. Emilianos Simonopetritul, Cuvinte ascetice, Tâlcuire la Avva Isaia, traducere din limba greacă de Ierom. Agapie Corbu, Editura Sf. Nectarie, Arad, 2010, pp. 401-402)