Căci aşa este rugăciunea cu blândeţe, iar nu cu vrăjmăşie împotriva vrăjmaşilor. Fiindcă rugăciunea făcută altfel seamănă cu o femeie beată şi nebună, sau mai degrabă cu un mistreţ furios. De aceea cerul îi este acesteia închis fără milă. Dar nu astfel este rugăciunea cu blândeţe, ci are ceva melodios, are ardoare, este vrednică de a fi auzită de împăraţi, plăcută şi armonioasă, măsurată. De aceea nu este alungată din teatrul sfânt, ci este încununată, căci are alăută de aur şi veşmânt aurit. De aceea desfată pe judecătorul ei şi prin chip, şi prin înfăţişare, şi prin glas. De aceea nimeni nu o izgoneşte din bolţile cereşti. Căci întreg teatrul acela asistă la ea cu bucurie. Această rugăciune este vrednică de ceruri, aceasta este limba îngerilor, când nimic amar, ci numai dulce se grăieşte; când este făcută pentru cei ce ne nedreptăţesc şi ne insultă, atunci îngerii stau şi ascultă în tăcere şi după ce rugăciunea se termină, nu încetează să o aplaude, să o laude şi să o admire.

O astfel de rugăciune să aducem şi noi şi vom fi auziţi deplin. Şi când ne apropiem de Dumnezeu, să nu ne închipuim că venim ca la teatru, ci ca într-o adunare a lumii întregi, a întregului sobor de îngeri în mijlocul căruia stă Împăratul Care vrea să ne asculte rugăciunea. Spectacol să facem lucrul. Nici un chitarist, nici un cântăreţ la liră, care urmează să intre pe scenă şi care se teme să nu cânte fals, să nu fie mai pregătit decât noi care urmează să intrăm pe scena îngerilor. Plectru să ne fie limba, nimic neplăcut să nu vorbească, ci măsurat şi armonios, cu un cuget potrivit cerurilor. Şi apropiindu-ne de Dumnezeu, rugându-ne, să lovim coarda pentru vrăjmaşii noştri. Căci astfel vom fi auziţi şi pentru noi înşine.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 34)