Dacă pentru dumneavoastră nu este importantă doar aparenţa unui comportament bun, ci ca purtarea lui să se schimbe din interior, după ce pedeapsa a trecut şi micuţul s-a liniştit, trebuie să facem ceva cu agresivitatea lui. Trebuie să-l învăţăm pe copil să îşi controleze comportamentul agresiv şi să obţină ceea ce vrea (dacă este vorba de dorinţe acceptabile) pe alte căi.

Este foarte important să i se ofere copilului modele de comportament în situaţii conflictuale: „Iată ce poţi să faci ca să-ţi exprimi nemulţumirea: nu trebuie să ţipi, dar poţi să spui liniştit ce anume nu-ţi place!”.

Puteţi să-l obişnuiţi pe copil cu autocontrolul, învăţându-l să-şi asume răspunderea pentru ceea ce face: nu „mi se întâmplă asta”, ci „eu fac asta”; nu „m-au scos din sărite”, ci „eu mă enervez, m-am supărat pe ei pentru ceea ce au făcut”. Explicaţi-i copilului, dacă are deja mai mult de cinci ani: „Ştii, nu trebuie să te conducă ei! Ce, ai butoane pe care îţi apasă şi gata, te enervezi? Cine te controlează: tu singur sau ei?”. Dacă copilul răspunde: „Ei”, trebuie spus: „Nu, trebuie să te controlezi doar tu şi să hotărăşti dacă te enervezi sau nu”.

Partea principală a muncii de lămurire cu copilul poate fi exprimată în felul următor: „Trebuie să-ţi dai seama ce vrei de fapt şi trebuie să cauţi alte căi pentru a obţine ceea ce vrei”. Învăţaţi-l pe copil să compare rezultatul acţiunilor sale cu scopul dorit, pentru ca el să înţeleagă în cele din urmă că, purtându-se agresiv, nu capătă nimic bun.

Copilului înclinat spre un comportament agresiv trebuie să-i daţi posibilitatea de a primi respectul celor din jur, implicându-l în activităţi semnificative din punct de vedere social şi familial. El trebuie să simtă satisfacţie de pe urma lucrurilor pe care le face (sapă straturile în grădină, meştereşte ceva, ajută la organizarea activităţilor cu alţi copii etc.). Pentru a-i întări sentimentul că este capabil de ceva în viaţă trebuie să vedem care sunt punctele lui tari şi să dezvoltăm aceste puncte, să-i stimulăm dezvoltarea, să-l încurajăm, adică să-l ajutăm să obţină pe cale paşnică rezultatul dorit.

Chezăşia succesului în tratarea agresivităţii la copil este stăpânirea de sine a adultului. Adeseori, ajută simţul umorului. Totuşi, dacă acţiunile copilului creează un real pericol pentru viaţa şi sănătatea altor copii, dacă reprezintă un fenomen constant şi rămân refractare la corecţia prin mijloace pedagogice chiar şi după un interval mare de timp, este necesar consultul de specialitate. (Psiholog de copii Maria Kalinina)

(Educarea copilului: sfaturi ale duhovnicilor şi psihologilor ortodocşi, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2013, pp. 104-106)