Cum gestionăm divorțul și recăsătorirea
În timpurile noastre, divorţul este, din păcate, o experienţă pe care o trăiesc din ce în ce mai multe persoane. Deşi s-a împământenit opinia că această decizie de separare este soluţia multor probleme ce par de nerezolvat sau pur şi simplu continuarea nestingherită a drumului în viaţă pentru doi oameni care s-au înstrăinat şi nu mai găsesc motive de a trăi împreună, la nivel individual impactul este cu totul altul.
Astfel, deşi societatea pare să facă presiuni la nivel subtil, prin opinii, judecăţi de valoare, modificarea ierarhiei valorilor, modele oferite, pentru a alege aşa-zisa soluţie a divorţului, persoana care trăieşte o astfel de experienţă este puternic afectată şi are nevoie de o perioadă de timp pentru a se vindeca şi a putea să îşi continue viaţa. Deşi înaintea deciziei finale, sub impactul stărilor puternice de mânie, frustrare, revoltă sau chiar frică, separarea în cuplu poate părea eliberatoare, senzaţia de după este departe de a fi resimţită drept eliberare. În această situaţie, oamenii se pot confrunta pentru perioade îndelungate de timp cu stări de depresie, sentimente de vinovăţie, lipsa încrederii în viitor şi mai ales în posibilitatea de a găsi din nou un partener/parteneră alături de care să îşi continue drumul în viaţă, dificultatea de a-şi relua vechile obiceiuri sau de a-şi contura un stil de viaţă independent.
Etapele pierderii
Tendinţa de a se arunca imediat în relaţii, chiar şi pasagere, cu caracter de consolare, pentru a încerca să umple în acest mod golul creat, sau tendinţa de a se izola aproape în totalitate reprezintă două extreme în egală măsură nocive pentru evoluţia persoanei. Aşa cum după pierderea, prin moarte, a unei fiinţe dragi este necesară o perioadă de refacere, recunoscută şi delimitată şi de către psihologi drept „perioadă de doliu“, la fel şi după această pierdere, cu puternic impact psihic, este necesară parcurgerea unor etape, care ulterior fac posibilă refacerea. Trecerea, în prima perioadă, prin stări de negare, în care persoana, oricât de pregătită părea iniţial, parcă nu reuşeşte să înţeleagă, să creadă, să accepte că a finalizat o etapă din viaţă – fostul partener/parteneră pare încă prezent/-ă, te aştepţi să deschidă uşa când vine de la serviciu, te aştepţi ca atunci când sună telefonul să fie el/ea – este absolut firească.
Odată traversată această perioadă, evenimentul este conştientizat la adevărata dimensiune, pot apărea sentimente puternice şi uneori contradictorii – afecţiune faţă de fostul partener, revoltă faţă de fostul partener, tristeţe faţă de perioada de viaţă trecută, autoînvinovăţire, mânie. Deşi este o perioadă tulburătoare şi foarte solicitantă din punct de vedere afectiv, este bine să fie acceptată ca atare, pentru că, de cele mai multe ori, va trece de la sine şi va fi calea spre o vindecare stabilă, nu una aparentă, contextuală. În această etapă, orice sfat de genul „nu merită să suferi, fii tare, viaţa merge înainte”, oricât de bine intenţionat ar fi, nu dă rezultate şi nu duce decât la blocarea unor sentimente absolut fireşti, care, odată trăite, se vor estompa de la sine. Abia după aceea, suferinţa se mai diminuează, iar persoana poate treptat să îşi restabilească priorităţi şi să îşi refacă viaţa, aşa după cum se spune în limbaj comun, să se adapteze la schimbările apărute. Este posibil ca persoana să dorească să îşi găsească un nou partener/parteneră, alături de care să formeze o nouă familie. Deşi unele statistici demonstrează că trei din patru cupluri care se recăsătoresc ajung în timp din nou la divorţ, vestea cea bună este că, dacă este abordată în mod matur, cea de a doua căsătorie poate fi durabilă. Pentru aceasta este important ca, înainte chiar de a vă găsi un nou partener/parteneră, după ce furtuna afectivă a mai trecut, să încercaţi să vedeţi şi să vă asumaţi partea dumneavoastră de responsabilitate în relaţia trecută. De multe ori oamenii spun că vor să uite tot ce a fost, pentru a putea merge înainte, şi au tendinţa de a atribui întreaga responsabilitate şi implicit vina fostului partener. Deşi această atitudine poate părea un balsam de moment bun pentru stima de sine, se va dovedi o piedică în calea unei relaţii de lungă durată, în cazul unei a doua căsătorii.
Evitaţi să convieţuiţi cu viitorul partener
De aceea, înainte de a întemeia o a doua căsătorie, rugaţi-vă lui Dumnezeu să vindece rănile din sufletul vostru, precum şi pe cele din ale viitorului soţ/soţie şi să vă transforme în parteneri capabili să ofere şi să primească iubire într-un mod sănătos, nedependent.
Evitaţi să convieţuiţi cu viitorul partener înainte de a fi legaţi prin Taina Cununiei, iar dacă deja aţi făcut acest lucru, luaţi decizia de a pune capăt relaţiilor intime, până după momentul în care deveniţi soţ şi soţie. Deşi este larg răspândită opinia conform căreia este bine să îţi cunoşti cât mai mult partenerul înainte de căsătorie, mai ales atunci când ai mai trăit o experienţă traumatizantă de divorţ, dacă îţi doreşti o căsătorie bine plăcută lui Dumnezeu, este important să respecţi legile Sale.
Fiţi conştienţi de riscurile de a vă implica într-o relaţie cu un partener imatur din punct de vedere emoţional sau duhovnicesc. Este de dorit să evitaţi o relaţie cu un partener care abia a finalizat o relaţie de durată şi este încă implicat afectiv, este instabil emoţional, nu are independenţă materială, suferă de o dependenţă, are trăsăturile partenerului abuziv, este codependent, nu este credincios sau are o atitudine extrem de critică şi distructivă.
De asemenea, pentru a construi baze solide la căsătoria dvs. viitoare, este important să vă dezvoltaţi abilităţile de comunicare: modul în care vă exprimaţi mulţumirile şi nemulţumirile, tonul în discuţii, modul în care abordaţi disensiunile dintre voi, modul în care discutaţi aşteptările fiecăruia cu privire la relaţie, consolidarea legăturilor cu ceilalţi membri ai familiei extinse, precum și identificarea rolurilor şi responsabilităţilor care se potrivesc fiecăruia dintre voi şi asumarea acestora.
Căsnicia este arta prin care două persoane învață să danseze grațios prin viață, în același ritm
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro