Cum îl pot sprijini pe celălalt când are o dispoziție proastă?
„Simpatie”, în sensul bun, nu înseamnă „împreună cădere”. Modul cel mai eficient de a contribui la restabilirea dispoziţiei lui este să-ţi păstrezi inima plină de sentimente bune.
Este nevoie să faci tot ce-i posibil ca, atunci când el va cădea în prăpastia deznădejdii, să nu-l urmezi și tu. Teoretic este uşor, însă, în realitate, să ştii că vei avea probabil nevoie de mult timp ca să reuşeşti. Este foarte normal ca atunci când el va fi melancolic să fii şi tu. Exact pentru că-l iubeşti şi vrei să împarţi cu el totul, la început ţi se va părea că cel mai bun mod de a-l ajuta este să-l urmezi în tristeţea lui. Totuşi, „simpatie”, în sensul bun, nu înseamnă „împreună cădere”.
Modul cel mai eficient de a contribui la restabilirea dispoziţiei lui este să-ţi păstrezi inima plină de sentimente bune. Aceasta poate ca la început să-l facă să-şi iasă din minţi, deoarece cei mai mulţi dintre noi nu învingem uşor acel mic demon din subconştient - mă refer la neputinţa de a suporta fericirea celor din jurul nostru atunci când noi ne simţim îngrozitor. Însă mânia lui de început va trece repede, dacă tu îţi păstrezi sângele rece. Când criza va trece, va fi mulţumit că unul din voi doi nu a încetat să rămână cu picioarele pe pământ. Cu timpul, veţi găsi un mod comun ca şi el să rămână stabil atunci când tu te vei zdruncina.
(Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei, Editura Bizantină, București, p. 40)
Cum se manifestă dependența în relația de cuplu?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro