Cum l-au salvat de la moarte Sfinții 40 de Mucenici pe un mitropolit

În iarna anului 1943 am fost încarcerat într-o închisoare a Gestapoului, în oraşul ucrainian central Uman, unde nu existau geamuri la ferestre, iar afară era un frig aprig. Eram, practic, fără veşminte, purtând doar o sutană. În cutia aceasta de piatră îmi ceream moartea, zicând: „Doamne, lasă-mă să mor!”.

Aceasta este mărturia Mitropolitului Iosif (Cernov, 1893-1975) despre felul în care era să moară închisoare nazistă.

La Taganrog, în camerele arhiepiscopului, era agăţată o icoană a celor 40 de Mucenici, pătimind în lacul din Sevasta. Pe când eram încă un tânăr ierodiacon şi ajutor de chilie al Vlădicăi Arsenie, treceam de multe ori pe dinaintea acestei icoane, însă nu dădeam cinstirea cuvenită Sfinților 40 de Mucenici. Ba chiar mă îndoiam puţin de existenţa lor – poate că au existat astfel de mucenici, poate că nu...

Ei bine, în iarna anului 1943 am fost încarcerat într-o închisoare a Gestapoului, în oraşul ucrainian central Uman, unde nu existau geamuri la ferestre, iar afară era un frig aprig. Eram, practic, fără veşminte, purtând doar o sutană. În cutia aceasta de piatră îmi ceream moartea, zicând: „Doamne, lasă-mă să mor!”. Totul era fără de nădejde şi nu aveam puterea să îndur frigul glacial.

Apoi, mi-am adus aminte de cei 40 de Mucenici din Sevasta şi am început să mă rog lor, să le cer iertare că nu le aduc cinstirea cuvenită, că nu le înţeleg vitejia duhovnicească de mucenici. Mă rugam cu râvnă fierbinte şi, în curând, deznădejdea mi-a pierit din suflet. Trupul mi s-a umplut de căldură şi am simţit cum mă încălzesc tot. După ce m-au lăsat frigul şi deznădejdea, uşa închisorii s-a deschis şi mi s-a dat un pachet: Sfintele Daruri, pâine şi haine călduroase.

Forţele sovietice înaintau spre oraş, iar nemţii au început să tragă în prizonieri. Am luat Sfintele Daruri în palmă şi m-am rugat dinaintea lor toată noaptea. Credincioşii din Uman şi-au strâns aurul şi l-au cumpărat pe ajutorul gardianului închisorii. Acela şi-a dat cuvântul că mă va ţine în viaţă. Şi, cu adevărat, în timp ce nemţii luau prizonierii cu ei sau îi împuşcau, eu am rămas viu.

Atunci când au sosit forţele sovietice, Vlădica Iosif a fost închis din nou, de data aceasta de către autorităţile sovietice. Li se părea foarte suspect să supravieţuieşti într-o închisoare a Gestapoului. Însă aceasta este o altă poveste.

(V. Koroleva, Lumina bucuriei într-o lume îndurerată: Mitropolitul Iosif de Alma-Ata şi de Kazahstan, Moscova, Palomnik, 2004)

Ultimele din categorie