Invidia vine din mândrie şi, împreună, din nepăsarea faţă de împlinirea îndatoririlor. Cain a fost nepăsător în aducerea unei jertfe alese înaintea lui Dumnezeu. Iar când Dumnezeu, pentru o asemenea nepăsare, i-a respins jertfa şi jertfa cea adusă cu râvnă şi aleasă a lui Abel a primit-o, el, cuprins fiind de invidie, a hotărât să-l ucidă pe dreptul Abel şi l-a ucis. Cel mai bine e să ne străduim să nimicim invidia chiar de la început prin rugăciune smerită şi prin spovedanie smerită şi prin tăcere înţeleaptă.

Invidia la început se manifestă ca gelozie şi rivalitate necuviincioasă, iar apoi ca râvnă în insultarea şi ponegrirea celui pe care-l invidiem.

Ce îl chinuie pe invidios? Bunăstarea sau întâietatea aproapelui. Chiar dacă şi el are aceeaşi bunăstare şi, cu timpul, şi întâietate, totuşi îi este necaz, pentru că are şi aproapele. Dar, unde există dragoste şi smerenie, toate meandrele invidiei sunt isipite.   

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, p. 63)