Domnul încearcă câteodată sinceritatea dăruirii noastre față de El, lipsindu-ne de mângâierile sufletești care însoțesc lupta noastră duhovnicească. Și când vede că, în ciuda acestei lipse, continuăm să-l slujim din inimă, fără să ne întristăm pe noi înșine, ne dă mângâiere însutită.

Sfinții Părinți ne sfătuiesc să nu cerem niciodată asemenea daruri de la Dumnezeu, nici atunci când ele vin să le considerăm ca o răsplată a nevoințelor noastre. Să le lăsăm în voia Aceluia. Și, când ni le dă, să le primim cu smerenie. Când, din nou, ni le ia, să arătăm răbdare.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, Atena, 2004, pp. 18-19)