Povesteşte marele şi dumnezeiescul Ambrosie, Episcopul Mediolanului, că într-o noapte un om a omorât pe un altul, după care mergea un câine, după cum au unii obicei să-i ia pe urma lor; - câine care a stat toată noaptea păzind pe stăpânul său mort. Când s-a făcut ziuă, s-au adunat mulţi ca să-l vadă, întrebându-se cine l-ar fi omorât. Şi merse şi ucigaşul acela, prefăcându-se că nu ştie nimic; iar câinele cum l-a văzut, a cunoscut că acesta este ucigaşul. Şi s-a repezit ca un turbat asupra lui să-l mănânce şi a făcut atâtea semne, încât au priceput cei din jur pricina dramei. Aceştia cunoscând pe ucigaş l-au dat judecăţii şi l-au pedepsit. Nu ţi se par acestea lucruri mari? Deci, de vreme ce dobitoacele cele necuvântătoare, pentru puţină pâine, au atâta dragoste către stăpânul lor, cum te faci mai necunoscător decât câinele? Dacă acesta s-a mâniat şi înfuriat asupra celui ucigaş, cum nu urgiseşti şi tu, pe acei ce au omorât pe Stăpânul tău? Şi cine sunt aceia? Sunt păcatele tale. Acestea l-au biciuit şi pe Cruce l-au răstignit. De ce nu te mânii asupra lor, şi nu sporeşti către Domnul dragostea ta, ştiind că a pătimit atâtea, ca să pună ură în inima noastră, împotriva păcatului? A murit ca să omoare păcatul. Pentru ce, tu nesocoteşti sudorile şi ostenelile lui Hristos, rămânând de bună voie în robia aceea, din care te-a mântuit prin nepreţuitul şi prea curatul lui Sânge? Cum nu te cutremuri auzind numai de păcat, deoarece Domnul ca să-l şteargă, a luat moarte prea dureroasă? Ce vrei mai mult, decât a se răstigni pe Cruce Cel fără de moarte? Cine a îndrăznit vreodată să părătuiască, de ar fi văzut înaintea lui Iadul şi Raiul? Cu adevărat decât acestea mai minunat este să vezi pe Dumnezeu pironit pe Cruce. Cum ai atâta nesimţire şi nu te depărtezi de la păcat, de trei ori ticălosule? Nu este mirare să faci păcat ca om; dar Dumnezeu îţi dă mâna şi ajutorul, ca să te scoată din murdărie, şi tu să nu vrei ca să te scoli şi să te curăţeşti, este grozav. Nu este ruşine să te împiedici şi să cazi într-o groapă plină de tină; dar să te roage altul şi să-ţi ajute să te scoli, şi să nu voiești, este o mare defăimare a ta. Nu e de mirare a cădea la pat bolnav, ci este mare nesocotinţă, să nu voieşti să te vindece doctorul. Cunoaşte aşadar, bunătatea şi facerea de bine a Mântuitorului, şi mulţumeşte-i neîncetat cu inima şi cu gura zicând cu Psalmistul: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie!

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 140-141)