Cum poate îndura un părinte durerea pierderii propriului copil?
Copiii voştri nu s-au pierdut, ci în chip simplu v-au părăsit provizoriu, s-au întors din locul de exil în patria lor cea adevărată, din sclavie la libertate, de pe pământ la Cer, din moarte la viaţă. Măcar şi voi să fiţi învredniciţi de Dumnezeu de desfătarea acestei bucurii nesfârşite.
„Să nu se tulbure inima voastră” (Ioan 14, 1) pentru plecarea timpurie a copiilor voştri. Dacă-i iubiţi cu adevărat, va trebui nu să vă întristaţi, ci să vă bucuraţi, deoarece din această viaţă trecătoare, plină de amărăciune şi necazuri, Părintele Ceresc i-a luat lângă El, acolo unde nu există durere, întristare sau suspin. Desigur, ca părinţi iubitori, aţi dori să fiţi nedespărţiţi de copiii voştri. Acest lucru, însă, doar în veşnicie poate să se concretizeze. Aşadar, să doriţi să vă îngrijiţi de ei în viaţa veşnică! Copiii voştri nu s-au pierdut, ci în chip simplu v-au părăsit provizoriu, s-au întors din locul de exil în patria lor cea adevărată, din sclavie la libertate, de pe pământ la Cer, din moarte la viaţă. Măcar şi voi să fiţi învredniciţi de Dumnezeu de desfătarea acestei bucurii nesfârşite. Atunci, împreună cu copiii voştri, cu îngerii şi cu toţi sfinţii, Îl veţi preamări pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh în veşnicie.
(Avva Eustratie Golovanski, Caută şi vei afla – Răspunsuri la întrebările creştinilor, Editura Cartea Ortodoxă, 2009, p. 26)
De la melancolie, la pocăință – drumul vindecării
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro