Cum pot unii să trăiască fără Dumnezeu?
El e fericirea mea: m-aș ruga mereu!
Cum pot unii să zâmbească fără Dumnezeu?
El e bucuria mea: I-aș cânta mereu!

Cum dorm unii liniștiți, fără Dumnezeu?
El e pacea minții mele: Îl doresc mereu!
Cum mănâncă unii pâinea fără Dumnezeu?
Pentru-a Lui mărinimie, noi mâncăm mereu!

Cum se veselesc la soare, fără Dumnezeu?
Doar El a făcut lumina: Îl slăvesc mereu!
Cum se bucură de lună, fără Dumnezeu?
El ne-a pus făclie-n ceruri: Lui mă-nchin mereu!

Vai, săracii, bieții oameni, caută prin cer,
Dar nu-L caută pe Domnul, și ca fumul pier!
Vai, sărmana minte crudă, oare când s-o coace?...
Că L-au miluit pe Domnul niște dobitoace!

I-au suflat din gură aburi, ca să-L încălzească,
Fiindcă L-a trimis la șură firea omenească!...
Până astăzi Domnul bate: nimeni nu-L aude,
L-ar trimite, de-ar putea, iar pe paie ude!

Vino, Doamne-n casa mea, lasă-i, că sunt răi!
Te-oi hrăni, Te-oi încălzi, nu cum fac ai Tăi...
Și Ți-oi face dintr-a mea inimă de om
O grădină, să plantezi Tu al Vieții Pom!

Atunci Tu pe robul Tău îl vei mântui
Și cu el, în veci de veci, Te vei veseli!
Amin!