Un frate, ducându-se din Schit la seceriș, a mers la un stareț mare și i-a zis lui: „Acum, că mă duc la seceriș, ce să fac?”. Zis-a lui starețul: „Și de-ți voi spune, te vei pleca?”. Răspuns-a fratele: „Da, te voi asculta”. Zis-a lui starețul: „Dacă te pleci mie, lasă-te de se­cerișul acesta și, întorcându-te, intră în chilia ta, și, făcând cincizeci de zile, seara mănâncă pâine uscată cu sare, iar după aceasta, vino și-ți voi vesti ce trebuie să faci”.

Iar fratele, ducându-se și făcând precum i s-a poruncit, după cincizeci de zile a venit iarăși la starețul. Iar acesta, văzând că este lucrător, i-a spus lui cum se cuvine să șadă în chilie. Și s-a pus pe sine cu fața la pământ trei zile plângând înaintea lui Dumnezeu. Apoi îi ziceau lui gândurile: „Înălțatu-te-ai, mare te-ai făcut!”. Iar el adu­cea înainte-i greșelile sale, zicând: „Și unde sunt toate greșelile mele?”. Și apoi le număra pe ele. Și îi ziceau lui iarăși gândurile altfel: „Multe păcate ai făcut, și nu poți să te mântuiești!”. Dar împotrivă aducea și el, zicând: „Dar [totuși] fac mici slujbe la Dumnezeu, și cred întru negrăita Lui bunătate că va face milă cu mine”. Și așa, multă vreme fiind el luptat, mai pe urmă au fost bi­ruite și duhurile, care vădit stând de față, i-au zis lui: „Tulburatu-ne-am de tine”. „De ce?”, le-a zis el lor. „Dacă te înălțăm pe tine, alergi la smerenie, iar dacă te smerim, te aduci la înălțime”. Și, certate fiind de dân­sul, se făcură nevăzute.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 178)