război duhovnicesc

Bolile sufleteşti – să le vezi şi să vrei să te vindeci de ele

Dacă este adevărat că vindecarea duhovnicească a fiecăruia este întru totul datorată Harului, nu este mai puţin adevărat că, pentru a primi Harul oferit tuturor, trebuie să vrei să i te deschizi. Cu alte cuvinte, trebuie să vrei să întreprinzi măsuri de vindecare prescrise de medic. Cât despre voinţa de a întreprinde măsurile de vindecare prescrise de către Iisus Hristos, noi toți, bolnavi duhovniceşte, ne putem împărți în trei categorii.

Vrem binele cel mare – dar uităm să facem binele cel mic

Oamenii pot coexista înţelegându-se fără cel mai mare bine – însă fără cel mai mic nu pot exista. Umanitatea piere nu dintr-o lipsă a binelui celui mai mare, ci dintr-o insuficienţă a acestui simplu bine, care pare mai puţin important. Cel mai mare bine nu este mai mult decât un acoperiş aşezat pe zidurile de cărămidă ale binelui celui mai mic.

Cea mai mare fiară este sinea noastră

Dacă am vedea ce izbucnește din noi și ce gândește mintea noastră, atunci am conștientiza că suntem mereu vinovați față de Dumnezeu și că-L mâhnim neîncetat.

Cerșetori de spirit pe marginea distrugerii

Unii dintre noi s-au obișnuit ca lumea în care trăim să le refuze dreptul de a fi buni. Nu pot sau, mai degrabă, nu vor să priceapă că, fără omenie, umanitatea este captivă în veșnică, deplină paupertate. Și se resemnează, nefericit, să rămână – îndemnându-i și pe alții – cerșetori de spirit pe marginea distrugerii.

Povățuitorul duhovnicesc se cere să fie lăuntric preschimbat de harul lui Dumnezeu

Dacă povățuitorul dorește ca sfatul său să fie lucrător și dătător de viață, atunci este esențial ca el să vorbească din „experiență personală”.

Sfântul Mucenic Ioan Valahul ‒ drumul spre sfințenie

Fiind luat în robie pe când avea 15 ani, Sfântul Ioan Valahul a luptat cu toată puterea împotriva desfrânării la care îl ademeneau stăpânii lui, fiind ucis pentru împotrivirea sa de a păcătui.

Neamul și familia – redute ale credinței și ale mântuirii

Pentru familia contemporană, aflată într-o alergare tot mai frenetică pentru obținerea celor materiale, programul de rugăciune recomandat de Părintele Dionisie trebuie să îmbine rugăciunea eclesială, făcută în biserică și cea personală, din intimitatea căminului. Totodată, membrii ei sunt chemați să participe la Sfânta Liturghie considerată, pe bună dreptate, „temelia tuturor bunătăților” și să primească, cât mai des cu putință, dar cu responsabilitate și pregătire specială, Trupul și Sângele Domnului, spre sănătate trupească și mântuire sufletească.

Scăparea noastră din cursele vrăjmașului

Sfântul Antonie cel Mare, omul lui Dumnezeu, întemeietorul monahismului, a zis: „Am văzut în vedenie cursele diavolului întinse peste tot pământul și am întrebat oftând: «Care va fi scăparea noastră?». Și am auzit voce nevăzută zicând: «Smerenia!»”.

În fața lui Dumnezeu, nu rămâne ascuns nimic din inima și gândul nostru

Nimic nu se poate ascunde de la Dumnezeu, până și gândirea cea subțire a inimii și tuturor acestora le este Judecător și Cercetător Domnul.

Nimeni n-a fost vreodată atât de aproape de mine ca Iisus în nopţile acelor Învieri ratate

Pe la ora 23.00 ne întâlneam. Fiecare avea cel puţin o sticlă de votcă sub haină, conspirativ. Eu îmi aduceam chitara şi cântam folk până cu 10 minute înainte de Înviere, trăgând cu sete din sticla de tărie şi sărutându-mi prietena până la leşin. Apoi ne lipeam de mulţimea din jurul unei biserici, urlam „Hristos a înviat!” şi când cei mai flămânzi dintre creştini dădeau asaltul spre mesele de acasă, ne întorceam şi noi într-un squar din cartier ca să cântăm şi să bem şi să ne sărutăm fetele până la ziuă...

Pagini