război duhovnicesc

Ce este războiul nevăzut?

Se înţelege de la sine că toată lumea, fără excepţie – şi nu numai monahii sau preoţii –, este chemată să ia parte la această desăvârşire care constă în eliberarea de păcate. Toţi oamenii sunt chemaţi la sfinţire, toţi oamenii sunt chemaţi la o luptă necontenită cu păcatul şi toţi sunt chemaţi la acest război nevăzut.

Cum să primim și să păstrăm harul Duhului Sfânt?

Slavă Ţie, Doamne Iisuse, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! Slavă neţărmuritei Tale milostiviri, Doamne, slavă Ţie!

„Ține mintea în iad și nu deznădăjdui!” – nădejde pentru o lume cufundată în păcat și izolare

Deși suntem căzuți în abisul păcatelor, nu trebuie să deznădăjduim niciodată. Mila lui Dumnezeu este mai mare decât mulţimea răutăţilor noastre şi, dacă El vede gândul nostru bun şi intenţia de pocăinţă şi de întoarcere, ca un Tată Bun şi Iubitor, El iese în întâmpinarea noastră şi ne poartă pe braţele Sale către casa noastră şi casa Sa – Împărăţia Cerurilor.

Neamul și familia – redute ale credinței și ale mântuirii

Pentru familia contemporană, aflată într-o alergare tot mai frenetică pentru obținerea celor materiale, programul de rugăciune recomandat de Părintele Dionisie trebuie să îmbine rugăciunea eclesială, făcută în biserică și cea personală, din intimitatea căminului. Totodată, membrii ei sunt chemați să participe la Sfânta Liturghie considerată, pe bună dreptate, „temelia tuturor bunătăților” și să primească, cât mai des cu putință, dar cu responsabilitate și pregătire specială, Trupul și Sângele Domnului, spre sănătate trupească și mântuire sufletească.

Confruntarea. De dorit, de evitat?

Zi după zi, provocările pentru creștini par să nu se mai termine. Mereu apar subiecte sau teme de dezbatere care aduc atingere direct sau indirect și vieții religioase. Sau care implică opțiuni de ordin moral, cu efecte în viața duhovnicească. Astfel, se ridică întrebarea: când se cuvine să răspundem provocărilor și când doar să ne rugăm, nimic zicând?

Ce-i folosește omului...? (Marcu 8, 34-38; 9, 1)

Noi trăim din preaplinul de putere al Împărăției și tot ne este frică de moarte. De unde frica? Am șters din memorie puterea Crucii? Am adulat idoli pe post de cruce? Ne-am zăvorât curajul mărturisirii? Încercați un răspuns. Și îndreptați. E vremea pocăinței, mai mult decât oricând. Nu al unei pocăințe fixiste și adormite în percepte fără nutrienți duhovnicești. Hristos are nevoie de noi? Eu zic că da. Voi? Crucea ne stă mărturie Iubirii răstignite. Brațele deschise prin Iubire de Iubire!

Familia – o şcoală de jertfă și de iubire

Egoismul e un duşman periculos. Când într-un cuplu căsătorit unul nu vrea să cedeze celuilalt în nimic, se ajunge ca fiecare să-și păstreze în chip bolnăvicios propriul orgoliu. Dacă unul nesocoteşte permanent momentele în care are de făcut ceva pentru familie, atunci familia se va nărui încetul cu încetul. Dacă cuplurile lasă cu uşurinţă loc mâniei şi nu pot trăi în pace cu rudele apropiate, atunci apare nefericirea – iar copiii absorb exemplul cel rău. Cât de greu este să creştem copii prin propriul nostru exemplu!

Printre nuanțe – pictăm sau mâzgălim destinele copiilor noștri?

Atunci când patimile sunt tratate drept virtuți, iar virtuțile par îndeletniciri rușinoase, este evident că vremurile au devenit pe măsura persoanelor care le croiesc: superficiale și găunoase. Între zări prea viu colorate pentru a fi reale, printre obiecte de recuzită, trăim dezamăgiri cotidiene și ne creștem copiii fără a ne preocupa de efectul pe care inversarea ori amestecarea valorilor, după un model cvasicromatic, îl va avea asupra viitorului nostru. Asupra devenirii lor – încorsetată de reguli adoptate adesea, „pe genunchi” și supuse nuanțării, interpretării, eludării.

Sfântul Eufrosin bucătarul și alte meserii ale sfinților

Dacă un bucătar a ajuns să fie „casnic” și „prieten” al lui Dumnezeu, atunci înseamnă că multe meserii pot ajuta pe oameni să devină sfinți, că indiferent de pregătirea profesională, de proveniența socială, omul poate urca la Cer.

Rădăcini de spini sunt patimile

Celui ce voieşte a dezrădăcina patimile, îi trebuie multe sudori şi osteneală.

Pagini