Biruirea patimilor ce ne stăpânesc este una dintre cele mai grele încercări în drumul nostru spre mântuire. Sfântul Teofan Zăvorâtul ne asigură că patimile nu au autonomie, adică le putem ține sub control dacă dorim acest lucru. Pentru a împlini aceasta, nu trebuie să renunțăm nici la umanitatea noastră, nici la personalitatea fiecăruia. El zice: Patimile au ajuns să facă parte din natura noastră și pot fi alungate fără ca acea persoană să renunțe la umanitatea sa. Ba din potrivă, odată ce au fost biruite, cel care s-a vindecat de ele rămâne cu adevărat o ființă vie, în timp ce prezența patimilor în cineva îl face pe acela să decadă din umanitatea lui, devenind în multe privințe mai rău decât un animal.

Deci ne punem întrebarea: care este izvorul sau sursa acestor patimi?

Sfântul Teofan Zăvorâtul ne învață astfel: Toate acestea (patimile) vin din dorința de a ne satisface propriile plăceri, din egoism și din mândrie; și tot acestea le și susțin.

Provocarea noastră este să împlinim cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne îndeamnă să ne smerim, să ne punem nădejdea în El ca Cel care pe toate le împlinește, și să nu ne centrăm atenția pe propriul nostru ego, ca centru al universului. Când vom putea înfăptui asta, toate patimile își vor pierde puterea asupra noastră, și vor deveni simple inclinații, pe care le vom putea controla cu ușurință. Vom putea să le zâmbim și le vom ignora chemarea spre a păcătui. Această stare se numește detașare sau dezlipire de ceea ce a fost înainte. Este ceea ce ne îndeamnă și Sfântul Apostol Petru: Fiţi treji, privegheaţi (I Petru 5, 8), dar și Sfântul Evanghelist Marcu: Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi (Marcu 13, 33). Sfântul Teofan Zăvorâtul comentează astfel aceste două citate: A priveghea nu înseamnă a nu dormi, nici a nu fi neglijent, ci a ține trupul și sufletul într-o stare permanentă de vigilență. A fi treji înseamnă a nu-ți pune inima în nimic decât în Dumnezeu, iar a lua aminte înseamnă a privi cu atenție ca nimic rău să nu apară în inimă.

Biruirea patimilor este o luptă continuă pentru un creștin, până la moarte. Pe măsură ce devenim mai vigilenți și credința noastră în Dumnezeu se întărește, vom primi ajutor de la Duhul Sfânt, ca să putem birui patimile și ispitele care vin asupra noastră în fiecare zi. Vom pierde atașamentul pe care îl avem cu lucrurile care ne înconjoară și cu gândurile noastre, și vom învăța să practicăm iubirea de Dumnezeu și de aproapele pe care Hristos ne-a poruncit să o avem, dacă dorim să fim alaturi de El în Împărăția Sa.