Când îți va veni gândul a judeca vreun defect al altora, supără-te contra ta ca pe cineva care ar face aceleași greșeli și ar avea aceleași defecte. Zi în inima ta: „Eu, nemernicul, având aceeași slăbiciune, ba chiar neajunsuri mai mari, cum să îndrăznesc a ridica capul, să văd și să judec greșelile celorlalți?”. Astfel, armele ce voiești a le mânui contra celorlalți, întoarce-le asupra ta pentru a te vindeca de răni.

Dacă neajunsul și greșeala vreunui frate al tău poate sunt cunoscute tuturor, vorbește de cauza ei cu dragoste și cu iubire frățească. Atunci să zici că în acel frate aflându-se alte fapte bune ascunse, Dumnezeu a îngăduit căderea lui în acea greșeală pentru a-l păzi, a se considera totdeauna netrebnic pe sine și fiind defăimat de ceilalți să devină smerit, mai plăcut lui Dumnezeu, încât câștigul său îi va fi mai mare decât paguba.

Chiar dacă păcatul cuiva nu e numai vădit tuturor, ci și mare, nu-l osândi. Du-te cu gândul la înfricoșata judecată a lui Dumnezeu și acolo vei vedea pe unii ce au fost nelegiuiți dar mai apoi prin pocăință au ajuns la înalte trepte de sfințenie; iar pe alții căzuți din cea mai înaltă perfecțiune în prăpastia ticăloasă. De aceea, fii totdeauna cu frică și cutremur mai mult pentru tine decât pentru alții. Fii încredințat că orice grăire de bine pentru aproapele și toată bucuria ce-o vei simți pentru el sunt rodul și desăvârșirea Sfântului Duh.

Dimpotrivă, orice defăimare, judecată cutezătoare și grăire de rău de aproapele ies din răutatea noastră și din îndemnul diavolesc.

Deci, dacă vreo cădere a unui frate te-ar fi smintit, nu te odihni și închide ochii până n-o alungi, cu toată puterea din inima ta.

(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, p. 135)