Se spune că nu ceea ce intră în gură spurcă pe om... Cine contrazice aceasta? Oare cei ce postesc se rețin de la mâncare pentru că se tem să nu se spurce cu ea? Doamne ferește! Nimeni nu gândește astfel. Sunt minciuni născocite de acești șarlatani lumești, pentru a se ascunde cumva sub masca bunei cuviințe. Cei ce încalcă postul se spurcă, însă nu cu mâncare, ci prin încălcarea poruncii lui Dumnezeu, prin nesupunere și îndărătnicie. Nici cei ce postesc, dar nu-și păstrează inima curată, nu se pot socoti curați. Este nevoie și de una, și de alta: și de post trupesc, și de post sufletesc. Așa se vorbește în învățături, așa se cântă și în biserică. Dacă cineva nu împlinește aceasta, nu-i postul de vină! De ce să renunțe la post sub acest pretext? Bine ar fi să-i întrebați pe cei ce nu voiesc să postească, dacă își păstrează inima curată! Nu poate fi cu putință! Dacă prin post și alte nevoințe abia dacă putem să ne ținem în frâu scumpa noastră inimă, atunci, fără post, nici nu poate fi vorba de asta!

Țineți minte cum un stareț a întâlnit un tânăr monah, care ieșea dintr-o cârciumă, și i-a spus: „Frățioare! Nu-i bine să vii pe aici!”, iar acela i-a răspuns: „Ba pot! Dacă inima îmi este curată...”. Atunci bătrânul i-a spus cu uimire: „De câți ani trăiesc eu în pustie și postesc, și mă rog, și rareori dacă merg undeva – dar încă n-am dobândit inimă curată; iar tu, un tânăr, mergând prin cârciuni, ai izbutit să dobândești inimă curată?! Mare minune!”. Așa să-i spuneți oricui renunță la post!

Iar cât privește ce se spune mai departe: cel ce nu mănâncă să nu-l judece pe cel ce mănâncă, asta nu duce la nimic. Aceasta este o îndrumare. Numărându-ne printre postitori, mulțumim pentru sfat sau pentru aducerea aminte. Dar cel ce nu postește nu se eliberează astfel de obligația de a posti și de răspunderea sa pentru că nu postește. Cine îl judecă pe cel ce nu postește păcătuiește, dar cel ce nu postește nu devine drept prin aceasta. Și să nu-l judecăm! Fiecare să facă cum știe. Dar pravila sau legea postului trebuie să o ținem și să nu îngăduim liber-cugetătorilor să născocească minciuni viclene.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, 2012, pp. 133-134)