Dacă îl vei primi aici (canonul), atunci vei scăpa de canonul cel de acolo, iar de nu-l vei lua aici, atunci negreşit că îl vei lua dincolo veşnic. Precum arată despre aceasta şi Fericitul Gavriil al Filadelfiei, zicând: „Celor care nu s-au supus canoanelor (adică judecăţii duhovnicului), le este de trebuinţă să se trimită la judecăţile cele de dincolo şi vor da acolo răspuns pentru răutăţile care au făcut, ca cei ce au călcat Legile Bisericii”.

După toate acestea îţi grăim ţie frate, că se cuvine să păzeşti cu dinadinsul depărtarea de împărtăşire, câţi ani va rândui duhovnicul tău. Pentru că depărtarea aceasta (la cei căzuţi în păcate grele) este o împlinire de canon a tuturor canoanelor. Şi această depărtare de împărtăşire este nevoie (la cei vinovaţi de păcate), şi trebuie socotită, această depărtare, ca o temelie a Pocăinţei celei adevărate. Pentru că vei îndrăzni să te împărtăşeşti întru aceşti ani, te faci prin aceasta ca un al doilea Iudă. Şi de vei sili pe duhovnic să te ierte, atunci te arăţi prin aceasta că nu ai pocăinţă, ci te afli că eşti un silnic, adică eşti un tiran, care sileşti Legile cele dumnezeieşti şi Canoanele Sfintelor Soboare şi ale Sfinţilor Părinţi. Atunci dumnezeiasca împărtăşire nu-ţi este ţie spre iertare, ci spre osândă şi muncă mai multă.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... , Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 330)