Cum să-l iert pe fratele meu care a abuzat de mine?

Vedeți, asta este... asta este o durere care, din pă­cate, se strigă mut, într-o tăcere groasă ca zidurile unei închisori... Mulțumesc, suflete, pentru întrebare și te rog să mă ierți dacă nu voi ajunge la tine acum.

Mai întâi, va trebui să primești credința că numai Dumnezeu te va ajuta să ierți, pentru că El a dat poruncă să iertăm și numai El te va învăța cum e posibil ceea la tine, ca om, nu e cu putință.

Apoi, să primești gândul că ai nevoie să nu mai fii singură în această durere a ta, ai nevoie de un om pe cale. Eu te pot ajuta dacă vrei să facem împreună Semi­narul online „Să ne vindecăm iertând”. Acolo vei descoperi ce să faci, pas cu pas, și vei birui...

Dar vai de suflețelul lui, al abuzatorului... Și, vai de toți abuzatorii... Iar de sunteți aici și niscai abuzatori... (nu, să nu vă mărturisiți acum, stați liniștiți acolo) să cău­tați vindecarea și iertarea de care aveți atâta nevoie. Eu cred că și ei au fost, la rândul lor abuzați. Suntem răniți și, după aceea, rănim. Când am citit pentru prima dată de­ scrierile torturilor de la Pitești, am zis că nu se poate... După aceea, văzând și întâlnind, uitându-mă mai atent în viața noastră, mi-am dat seama că toți suntem ca într-un mare „fenomen Pitești". Toți trăim asta. Răul care ni s-a făcut îl ducem mai departe adăugând și noi ceva în plus... Dacă nu vom alege să punem capăt lanțului bles­temat prin iertare, vom duce abuzul mai departe în forme din ce în ce mai rafinate.

Să nu ne înșelăm cu iertarea psihologică despre care spunem: „L-am iertat, dar...". Acest „dar" este aceeași durere care ne-a fost provocată, pe care noi o ducem mai departe într-o neostoită sete de răzbunare, de dreptate... Foarte viclean e acest duh al răzbunării.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 159)