Imposibil să nu te mânii când copilul face aşa ceva. Dar Dumnezeu zice: „Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi!” (Ps. 4, 4). Nu-i zi „dobitocule”, nu-l bate, nu-l jigni. Roagă-te şi alungă demonul care vrea să-ţi foloseşti mânia împotriva copilului. Îndreaptă-o împotriva celui rău, chemând Numele Domnului. Poţi s-o faci şi cu voce tare. Apoi, ţine cont că şi copilul e mânios. Validează-i sentimentul spunându-i: „Înţeleg că eşti mânios, dar eu nu-ţi dau ce-mi ceri acum orice ai face! Eu te iubesc, dar nu-ţi pot da ce-mi ceri. Vrei să ţipi, foarte bine! Aştept să te opreşti când vrei tu! Când îţi trece, vii şi stăm de vorbă. Eu te iubesc şi te aştept”. Rămâi calmă şi rabdă cu rugăciune noianul de trăiri care te năpădesc. Ţi-e ruşine? Acceptă şi asta! Mai bine să-ţi fie ruşine decât să-ţi distrugi copilul lăsându-l să-şi împlinească dorinţele astfel.

Să ştiţi că nici un copil nu e fericit când îi împliniţi astfel dorinţele, pentru că ştie, simte că nu din iubire faceţi acea voie a lui. Când sunteţi fermi, cu iubire, copilul simte iubirea chiar dacă rămâne o vreme furios. El are nevoie de iubire mai mult decât orice şi-ar dori. Când cedaţi, el va încerca să se consoleze cu plăcerea pe care o cere şi va deveni dependent de acea plăcere sau de acel mod de a-şi procura plăcerile.

Apoi, adu-ţi aminte că el face ceea ce ai făcut şi tu când erai mică. Sau ceea ce tu faci şi nu recunoşti. Copilul este oglinda părinţilor. Schimbă-te tu prin pocăinţă, iertare şi rugăciune şi se va schimba şi el.

(Monahia Siluana Vlad, Cum să ne aflăm odihna de la gânduri, Editura Doxologia, Iași, 2019, p. 100)