Era marți, 13 octombrie 2020, ora 19:50. Ne-am închinat a doua oară la Sfânta Parascheva. Înainte să ajungem la ea, fetița noastră de 3,5 ani, se plângea de dureri de burtă (bănuiam motivele, sunt probleme mai vechi la care încă căutăm soluții, suntem în investigații). Imediat ce am ieșit de la Sfânta, fetița a început să plângă tare. Am ajuns acasă, i-am acordat ajutor așa cum m-am priceput mai bine. Dar nu a fost suficient. Am mers la spital... Din nou... Am mai fost acolo, știam ce urmează. Dar ea plângea atât de tare încât bănuiam că sunt și alte cauze.

U.P.U. Suntem primite cu atenție, grijă, interes și vorbă bună. Dau explicațiile necesare. Medicii roiesc în jurul ei. Fetița deja începe să se liniștească ușor ușor. Îmi amintesc că am în geantă agheasma de la Sfânta. Cum să nu îi dau? Imediat după ce primește medicamentele, scot și eu medicamentul meu cel vindecător și o încredințez că se va face bine de îndată. Ea mă crede. Cu ochii de copil curat, se uită la mine și spune: „Cred, mami, că o să mă fac bine!” Mă rog neîncetat Sfintei. Pentru că încă îi simt mâinile călduțe, încă îi simt chemarea. Pentru că în seara aceasta am fost la ea dintr-un gând fugitiv, din nevoia împlinirii unei chemări greu de explicat.

Fetița noastră se liniștește repede. Sare în pat. Râde și cere de mâncare. Medicii sunt sceptici la început, apoi intră în jocul ei. Și eu cer externarea, cu inima sus, cu mulțumirea în gând. Analizele au ieșit bune, ca niciodată. Mereu ieșeam din spital cu ceva observații medicale.

Suntem acasa... și draga de ea doarme, sub ocrotirea Sfintei și a ocrotitoarei sale, a Sfântului Înger Păzitor și a lui Dumnezeu.

13 Octombrie 2020. O zi în care Sfânta Parascheva a făcut încă o minune cu noi, cu fiica noastră. Ne-a răspuns la frământări, la strigăte, la rugăciuni. Ceream de mult timp o soluție pentru problemele ei digestive, venite dintr-o alimentație parțial corectă, din lipsuri și dintr-un sistem medical prea greu de înțeles pentru mine.

Și Sfânta ne-a chemat la ea, ne-a arătat că doare, că suferința trebuie dusă până la capăt, că răspunsul este pe drum. Prin această urgență, prin aceste simptome ale fetiței am aflat răspunsul la frământări, odată pentru totdeauna. Și am primit totul cu bucurie și mulțumire.

Copiii suferă. Da, suferă și ne este greu să îi vedem suferind. Fără să ne mai punem întrebări, primim răspunsuri. Pentru că Sfinții ne sunt prieteni de nădejde. Și atunci când noi nu mai putem, ei caută soluții pentru noi.

Doar am strigat: „Sfântă Parascheva, ajută-ne!” Și a venit. La un strigăt depărtare. Și cum să nu îi mulțumesc și să nu mărturisesc minunea Ei?

Minunile... sunt mari toate. Depinde de noi cum le vedem, cum le primim. Ele trebuie trăite și mărturisite. Atât.

Mulțumesc, Sfânta mea, Parascheva! Și iartă-mă, că, deși te-am ales ocrotitoare a familiei mele, prea puțin te-am chemat pe cale!

Să credeți în Sfinți și în prietenia lor!

(Iulia Olteanu, Iași, 2020)