Există trei feluri de rugăciune, prin care sufletul ori se înalță, ori se prăbușește. Se înalță când le folosește cum trebuie și la vreme potrivită. Se prăbușește când le folosește la vreme nepotrivită și neînțelept. Însă înainte de a ne referi amănunțit la aceste căi, trebuie să spunem că rugăciunea trebuie să fie strâns legată de luarea-aminte, cea pe care părinții o numesc trezvie, așa cum strâns și nedespărțit este trupul de suflet. După cum trupul nu poate trăi fără suflet, la fel și rugăciunea nu poate exista fără trezvie.

Pentru ca rugăciunea să aibă roade și rezultate, trebuie ca înaintea ei să meargă trezvia. Aceasta îi va izgoni pe vrăjmașii nevăzuți și se va împotrivi păcatului și cugetelor rele, care asediază sufletul. Trezvia va fi urmată de rugăciune, care va ucide imediat toate cugetele viclene, pe care le-a dezarmat mai înainte trezvia. Căci trezvia nu-i poate omorî singură pe vrăjmași. Îi oprește doar, după care vine rugăciunea și-i nimicește.

De această luptă a trezviei și rugăciunii atârnă viața și moartea sufletului. Atunci când prin trezvie păstrăm curată rugăciunea, sporim în virtute. Însă când nu suntem atenți și pângărim rugăciunea, atunci înaintăm în răutate.

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Miezul înțelepciunii Părinților, Editura Egumenița, Galați, p. 77)