Să știi că nu poți să sporești în rugăciune dacă nu vei spori în general în viața duhovnicească. Este neapărat necesar să nu ai pe suflet niciun păcat necurățit prin pocăință; iar dacă în vremea lucrării rugăciunii vei săvârși ceva care îți va tulbura conștiința, grăbește-te să te curăți prin pocăință, pentru a putea privi spre Domnul cu îndrăzneală. Și să ai neîncetat în inimă zdrobire smerită.

Apoi nu pierde nicio ocazie de a face vreun bine sau de a arăta o bună dispoziție, mai ales smerenie, ascultare și tăierea voii proprii.

Însă se înțelege de la sine că râvna pentru mântuire trebuie să ardă nestins și, umplând întregul suflet, trebuie să fie principala forță care te pune în mișcare în orice lucru, mic sau mare, dimpreună cu frica de Dumnezeu și cu nădejdea neclintită.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirea Sihăstria 2013, p.208)