Tot creştinul, care este deosebit de necredincioşi să petreacă fără a face păcate, ca un prieten al lui Dumnezeu, ca un vrăjmaş al diavolului şi ca un părtaş al Tainelor lui Hristos. Ci, lepădându-se de sataniceştile fapte şi de înşelăciunile drăceşti, curat fiind şi cuvios, de Dumnezeu iubitor şi adeseori rugându-se lui Dumnezeu, să zică: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri”. Ca nu, în chip nevrednic, pe Dumnezeu numindu-l „Tată”, să-L ocărască pe El. Ci, ca un fiu, să slăvească pe Tatăl şi, ca un slujitor, să se teamă de Domnul său. Că grăieşte Domnul: „Dacă Tată vă sunt vouă, apoi unde îmi este Mie slava şi cinstea de la voi? Iar dacă vă sunt Domn, apoi, unde-Mi este frica voastră de Mine?” Drept aceea, fraților, să petrecem în porunca lui Dumnezeu. Să-L cinstim pe El ca pe un Tată şi să ne temem ca de un Domn. Să ne aducem aminte de păcatele noastre şi de ele să suspinăm neîncetat. Şi aşa, curățindu-ne sufletele noastre, la Hristos să venim.

 

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 94)