Uneori, Nifon urmărea pe diavoli cum mer­geau să ispitească pe oameni, şoptindu-le la ureche diferite răutăţi. Dar ei, avându-şi mintea împrăş­tiată la grijile vieţii, nu pricepeau diavoleasca înşelare, ci primeau gândurile rele şi se îndelet­niceau cu ele, ca şi cum ar fi fost ale lor. Şi aşa unii izbucneau în mânie, alţii în clevetire, alţii în certuri, bătăi şi pomeniri de rău. Robul lui Dumnezeu, care vedea toate acestea, a zis cu mâhnire: „O, cât sunt de răi! Au pus stăpânire pe oameni şi le comandă, iar ei, fără să-şi dea seama, îndată îndeplinesc toate poruncile lor. De aceea trebuie să cercetăm bine gândurile şi numai aşa să trecem la faptă”. Apoi a povestit următoarele:

„Am văzut odată un om lucrând. Deodată a venit un diavol, s-a aplecat la urechea lui şi multă vreme i-a şoptit ceva. Nu departe lucra alt om. Atunci primul lucrător şi-a lăsat lucrul, s-a dus furios la vecinul său şi a început să-l înjure. În acel moment un alt diavol s-a apropiat de al doilea lucrător, i-a şoptit şi lui ceva la ureche şi l-a pornit spre ceartă. Astfel, un diavol pornea la mânie, iar celălalt diavol făcea pe altul să se împotrivească”.

Văzând aceasta, Nifon s-a tulburat adânc, zicând: „O, diavoli înşelători şi necuraţi! Uite cum seamănă duşmănie între oameni! Iar aceştia fără minte, fac degrabă ceea ce li se spune”.

(Un episcop ascet, Viața și învâțâturile Sfântului Ierarh Nifon, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 51)