Un frate oarecare ce era supărat de curvie, a mers către un stareţ mare; şi, vestindu-i lui gândul său, îl ruga pe stareţ ca să se roage pentru el. Iar stareţul s-a rugat pentru el lui Dumnezeu. Şi, întorcându-se fratele, iarăşi a fost supărat, şi iarăşi a venit către stareţul. Şi, mărturisind aşijderea, îl ruga pe el ca să se roage pentru dânsul, iar el s-a făgăduit. Şi ruga pe Dumnezeu, zicând: „Doamne, descoperă-mi mie aşezarea frate­lui acestuia; şi de unde este lucrarea aceasta. Că Te-am rugat, şi el n-a aflat odihnă!".

Şi a descoperit Dumnezeu cele despre fratele: şi l-a văzut pe dânsul şezând, şi duhul curviei aproape de dânsul; şi îngerul Domnului stătea [acolo], trimis fiind spre ajutor, care se şi mânia spre fratele: că nu se arunca pe sineşi către Dumnezeu, adică că nu se nevo­ia prin rugăciune împotriva gândurilor, ci, îndulcindu-se cu gândurile, toată mintea sa o vindea lucrării aceleia. Deci a cunoscut sta­reţul că pricina este de la fratele. Şi i-a vestit lui, zicând: „Tu eşti pricina pentru care nu se depărtează războiul: că te învoieşti şi te îndulceşti cu gândurile". Apoi l-a învăţat pe dânsul cum că se cuvine a sta împotriva gândurilor, prin rugăciune izgonindu-le pe dânsele. Şi, trezvindu-se fratele prin rugăciunile şi învăţătura stareţului, a aflat odihnă.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 114)