Cortexul prefrontal este mult mai mare la oameni decât la alte specii şi e implicat într-o gamă de funcţii cognitive înalt specializate, ca luarea decizilor, planificarea pentru ziua următoare, săptămâna viitoare sau anul viitor, inhibă comportamentul inacceptabil, nepoliticos sau prostesc. E de asemenea implicat în interacţiunile sociale, în înţelegerea altor oameni şi în conştiinţa de sine.

Adolescenţii şi adulţii folosesc o abordare mentală diferită în luarea deciziilor

Studii RMN urmărind dezvoltarea acestei regiuni au arătat că într-adevăr ea trece printr-o dezvoltare dramatică în timpul adolescenţei. Volumul materiei cenuşii creşte de la vârsta de 4 la 22 de ani, se măreşte în copilărie şi atinge un maxim în prima parte a adolescenţei. Vârful de creştere apare cu doi ani mai târziu la băieţi, comparativ cu fetele, probabil pentru că băieţii intră în pubertate în medie cu doi ani mai târziu decât fetele. În adolescenţă există un declin semnificativ în materia cenuşie din cortexul prefrontal. Poate nu sună corect, dar de fapt acesta e un proces de dezvoltare, pentru că declinul volumului materiei cenuşii din cortexul prefrontal se presupune că ar corespunde cu ajustările sinaptice, adică cu eliminarea sinapselor nedorite. Este un proces important, parţial dependent de mediul în care se află omul. Sinapsele folosite se întăresc, iar sinapsele nefolosite în acel mediu sunt eliminate.

Putem gândi procesul cu tăierea unei tufe de trandafiri. Eliminăm ramurile slabe astfel încât ce rămâne, ramurile importante, să crească mai puternic. Acest proces, care realizează eficient acordul fin al creierului în funcţie de mediul specific speciei, se petrece în cortexul prefrontal, dar şi în alte părţi ale creierului, în perioada adolescenţei umane. Rezultate care se bazează pe studiile mai multor laboratoare din lume relevă că adolescenţii şi adulţii folosesc o abordare mentală diferită, o strategie mentală diferită în luarea deciziilor sociale. Abilitatea de a lua în considerare perspectiva altcuiva, de exemplu a părintelui sau a profesorului de şcoală, în scopul de a ghida coportamentul în anumite situaţii sau ceea ce facem în viaţa curentă, încă se dezvoltă în adolescenţa medie. Deci, dacă ai un fiu sau fiică adolescenţi şi uneori crezi că ei chiar nu pot lua în considerare perspectiva altora decât a lor, ai dreptate! Nu pot. Din această cauză.

Asumarea riscului

Alt exemplu este asumarea riscului. Ştim că adolescenţii au tendinţa să-şi asume riscuri. Da, îşi asumă riscuri mai multe decât copiii sau adulţii, în special când sunt cu prietenii lor. Există o nevoie importantă de a deveni independent de părinţi şi să-şi impresioneze prietenii în adolescenţă. Asta se poate înţelege analizând dezvoltarea unei părţi a creierului numită sistem limbic. Sistemul limbic se află adânc în interiorul creierului. E implicat în procesarea emoţiilor şi a recompenselor. Generează sentimentul de recompensă atunci când facem ceva distractiv şi/sau riscant. Produce incitarea dată de risc. Această regiune din sistemul limbic e hipersensibilă la recompensa provenită din risc la adolescenţi, comparativ cu adulţii. Neuroştiinţele au demonstrat că mediul şi educaţia pot influenţa dezvoltarea creierului adolescent, pentru că aceasta este o perioadă a vieţii în care creierul e deosebit de adaptabil şi maleabil, dezvăluind o ocazie fantastică pentru învăţare şi creativitate. Deci, ceea ce-i perceput uneori ca o problemă cu adolescenţii, asumarea de riscuri aparent inutile, slabul control al impulsurilor, conştiinţa de sine, nu ar trebui stigmatizat. Ele reflectă schimbări în creier care oferă o ocazie excelentă pentru educaţie şi dezvoltare socială. (Adaptare după Sarah-Jayne Blakemore: „The mysterious workings of the adolescent brain”.)

Cuviosul Paisie Aghioritul spunea pentru perioada adolescenţei, pe care o numea vârsta cea mai grea, ca părinţii să facă tot ceea ce pot, iar ceea ce nu pot, pentru că întrece puterile lor, să încredinţeze lui Dumnezeu: „Dumnezeul meu, copiii mei nu mă ascultă. Eu nu pot face nimic. Ai grijă Tu de ei”.