Tinerii și jocurile de noroc
Datoria noastră este să îi educăm corect și să îi ferim de ispitele din jur, să îi pregătim pentru o viață normală, în care banii se câștigă prin muncă cinstită. Doar astfel vom avea o generație de oameni responsabili, nu una care să-și croiască viața în funcție de noroc.
Să ai bani și să faci cu ei tot ce îți dorești, fără să dai socoteală nimănui, este ceea ce visează foarte mulți tineri. Pentru unii, a avea suficient de mulți bani înseamnă să ai case, mașini și să te distrezi cât mai mult cu prietenii, să bei și să mănânci în localuri la modă. Pentru alții, să călătorești în diferite colțuri ale lumii, de preferat în țări cât mai exotice.
Astfel, personajul principal din viața fiecăruia dintre noi tinde să devină banul. Ca să obții tot ceea ce vrei, însă, trebuie fie să ai o slujbă foarte bine plătită – dar asta este cam greu, pentru că dorințele sunt extrem de costisitoare –, fie să te împrumuți la bancă – dar nimeni nu vrea să rostogolească un împrumut uriaș, care se întinde pe o perioadă foarte lungă de timp –, fie să alegi calea (aparent) mai simplă, a jocurilor de noroc.
Cred că, la un moment dat, oricine a visat să câștige o sumă foarte mare de bani fără să facă nimic pentru asta. De obicei, generația tânără este cea mai vulnerabilă și cade pradă foarte ușor unei astfel de iluzii.
Există persoane care au câștigat la diverse jocuri de noroc sume însemnate. Li s-a făcut publicitate la televizor și a aflat despre ei toată lumea. Dar ceea ce nu se știe este că, până în acel moment, al câștigului, pierduseră foarte mulți bani. Așadar, nu interesează pe nimeni cât de mare este suma pierdută, ci doar rezultatul final.
Îngrozitor este faptul că tinerii sunt atrași de acest miraj al banilor dobândiți fără muncă și, fiindcă mulți sunt mult prea mici de vârstă și nu au voie, potrivit legii, să joace, îi roagă pe părinții lor să o facă în numele lor. Am întâlnit astfel de situații și trebuie să recunosc că m-am întristat mult pentru că noi, adulții, trebuie să fim modele pentru copiii noștri. Oare ce fel de mesaj le transmitem când îi susținem să joace? Nu este în regulă să le încurajăm astfel de vicii care nu oferă siguranță financiară, și mai mult decât atât, le vor otrăvi sufletele mult prea tinere și nevinovate.
Datoria noastră este să îi educăm corect și să îi ferim de ispitele din jur, să îi pregătim pentru o viață normală, în care banii se câștigă prin muncă cinstită. Doar astfel vom avea o generație de oameni responsabili, nu una care să-și croiască viața la întâmplare, în funcție de noroc.
Îți mai recomandăm și: Despre pariuri sportive și jocurile de noroc