Cum se manifestă frica de Dumnezeu?
Frica ce se naşte din iubire e alta decât iubirea care cu anevoie creşte din frică.
„Începătorii fac voia lui Dumnezeu, pentru că se tem; cei desăvârșiți Îl iubesc şi de aceea au frica să nu cadă din iubire şi de aceea fac voia Lui.
Frica ce se naşte din iubire e alta decât iubirea care cu anevoie creşte din frică. Altceva e când mă tem să nu pierd iubirea cuiva şi altceva e când mă tem de pedeapsa lui.
În primul caz, omul a gustat dulceaţa comuniunii cu persoana iubită şi se teme să nu o piardă; în al doilea caz, se are în vedere pe sine, se gândește la pedeapsa ce-i poate veni din neîmplinirea dorinţei aceleia”.
(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 1062 la Avva Dorotei, Diferite învățături de suflet folositoare,traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia”, vol. IX, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, p.515)
Darurile Maicii Domnului pentru fiecare dintre noi
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro