Zic cei care sunt pricepuţi în a cugeta cele dumnezeieşti, potrivit evlaviei, că este cu neputinţă ca Dumnezeu, Care, prin fire, este Creatorul, să nu fie în acelaşi timp şi Proniatorul prin fire al celor create. Dacă aşa stau lucrurile, este cu totul necesar ca, de vreme ce omenirea este proniată de Dumnezeu, să vină de la El multe chipuri ale mântuirii privitoare la firea căreia Dumnzeu îi poartă de grijă. Dar omul, care este fiinţă schimbătoare, se schimbă uşor cu timpul şi cu împrejurările vieţii. Este atunci necesar ca mereu şi purtarea dumnezeiască de grijă, deşi este una şi aceeaşi, să se schimbe şi ea potrivit cu dispoziţiile noastre, găsind o metodă prin adoptarea lor potrivit cu relele crescute în firea noastră. Şi aşa cum în medicină sunt multe boli, este nevoie de un medic iscusit, care trebuie, atunci când trupul zace în multe şi felurite suferinţe, să se schimbe de la metode mai slabe la metode mai bune, la fel şi la Dumnezeu, schimbarea purtării de grijă de la un mod la altul este numită de obicei în Scripturi părere de rău a lui Dumnezeu.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Întrebări şi nedumeriri, Editura Doxologia, 2012, p.120-121)