Cum verificăm relația de prietenie înainte de a ne căsători?

Căsătorie

Cum verificăm relația de prietenie înainte de a ne căsători?

Omul se verifică. Cu sinceritate îl verificăm, dar bine că-l verificăm, pentru că n-avem voie să ne periclităm mântuirea în cazul în care nu poţi să duci crucea căsătoriei nereuşite. Este posibil să şi câştigi mântuirea tocmai ducând această cruce, dar nu trebuie să încercăm prea multe. 

Se poate face următoarea încercare, pentru că foarte mulţi întreabă, cum verificăm faptul că suntem potriviţi în formarea şi păstrarea unei prietenii? Să ne pregătim! De exemplu: peste patru ani vreau să mă însor sau vreau să mă mărit. Atunci nu este permisă o relaţie doar de dragul de a ne ţine de mână sau ca să am cu cine să mă duc în parc sau la film sau la teatru sau să mă plimb. Nu, nu este permis aşa. Când ai constatat deja nepotriviri importante, trebuie să fii sincer, să spui şi să închei această relaţie. De aceea, spunem că nu putem ajunge să înaintăm mult cu prietenia noastră, pentru că trebuie măcar puţin să ne cunoaştem. Există unii extraordinari care rezolvă această nelămurire într-un an şi există nişte excepţii care rezolvă în câteva zile. Asta este după fiecare, după cum reuşeşte, dar desigur că fiecare îşi asumă riscul în măsura în care nu cunoaşte de ajuns pe celălalt. Sigur că nu lăsăm totul la latitudinea noastră, adică la puterea noastră de cunoaştere, sigur că ne sprijinim în această cunoaştere, cerând de la Dumnezeu, în rugăciune, luminarea minţii noastre. Şi prin această luminare El nu ne lasă să ducem o prietenie 5-6 ani şi după 5-6 ani să constatăm că de fapt totul s-a terminat. Dumnezeu nu ne va lăsa aşa, dacă ne rugăm cu stăruinţă.

Căsătoria nu trebuie să fie o preocupare permanentă (pentru că mai ales la studenţi lucrul acesta poate să împiedice studiul), dar nici sa lăsăm să vină automat, fără o lucrare, pentru că Dumnezeu sprijină această acţiune, El privind în perspectivă viaţa noastră. Atunci spunem că totuşi, în vederea căsătoriei, putem să verificăm pe prietenul nostru, respectiv prietena noastră.

„Astăzi ne vedem?”

Şi tu spui:

„Da, unde?”

Şi tu spui:

„Pe treptele Bisericii Sfântul Nicolae.”

Nu mai auzi nimic în cască, după care zice:

„Unde?”

Şi repeţi:

„Pe treptele Bisericii sau la poarta Bisericii sau vrei în Biserică? Poate nu-i deschisă la ora aia, mai bine pe trepte.”

„Bine, pe trepte.” O să accepte, deşi i se învârte mintea: „De ce mi-a dat întâlnirea acolo, de ce mi-a zis aşa, de ce mi-a repetat?” În cele din urmă pune problema şi spui:

„Acolo. Nu este bine? Este în drumul nostru, este bine, este frumoasă arhitectura”, şi astfel se nasc nişte discuţii.

Căci de ce ar trebui să ne întâlnim numai la cofetărie sau numai la soclul statuii nu ştiu cui? De ce asta? De ce să nu ne întâlnim şi la Biserică? Nu neapărat în Biserică, dar putem face şi asta, ne închinăm la sfintele icoane şi plecăm.

Acesta ar fi un mijloc să verificăm, pentru că cine are frică de Dumnezeu se va vedea apoi că are şi respect faţă de oameni. Dar noi ce facem? Aflăm pe soţul nostru sau pe soţia noastră de oriunde, din afara Bisericii, apoi întemeiem căsnicia, vedem că nu merge şi alergăm la Biserică, cu acatiste, cu rugăciuni, cu intervenţii. De ce să nu luăm noi aşa de la început, în studiu, pentru că nu este nimic mai grav decât să nu Îl ai pe Dumnezeu. Sigur, fiecare în puterea şi în forma în care el reuşeşte. Nu toată lumea se poate căsători cu oameni care ştiu de ajuns cele ale lui Dumnezeu! O să ziceţi: „Bine, dar dacă pierd prietenia aceea?” Dacă pierzi prietenia? Nicio problemă, ai pierdut-o mai devreme cu 5-6 ani. Bine că ai pierdut-o acuma, bine că n-ai pierdut-o peste 5-6 ani. De ce? Pentru că aşa se verifică rezistenţa ei!

Omul se verifică. Cu sinceritate îl verificăm, dar bine că-l verificăm, pentru că n-avem voie să ne periclităm mântuirea în cazul în care nu poţi să duci crucea căsătoriei nereuşite. Este posibil să şi câştigi mântuirea tocmai ducând această cruce, dar nu trebuie să încercăm prea multe. „Ajunge zilei răutatea ei”, ne spune Sfânta Scriptură şi să ţinem cont de lucrurile acestea. Nu putem risca. Dacă o fată se căsătoreşte cu un băiat care este beţiv şi ea îl aduce pe calea cea bună şi nu mai bea, va fi decorată, premiată, declarată erou. Dar dacă nu reuşeşte, va fi cotată ca vinovată pentru că a ştiut şi a riscat această stare, care în căsătorie este dezastruoasă.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 142-144)