Cumințenia mărturiei

Am descoperit cu bucurie o carte – mărturie despre Părinții Mănăstirii Sitaru. Movilă de Cer între apele Ialomiței. O insulă de nădejde și dragoste creștină nu de ieri, de azi. Nu este o carte de istorie. Și, totuși, surprinde în ea istoria vieții mănăstirii între 1971-2003, ani deloc ușori ai traiului monahal. Vorbim, așadar, despre lucrarea profesoarei Elena Al. Ionescu, În „Tinda Raiului”, la „Minunata”. Sfânta Mănăstire „Sfântul Ierarh Nicolae” Sitaru (Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2017, 214 pg.).

Îndemnată la scris de către Părinții de astăzi ai Mănăstirii, autoarea, alegând drept om-reper pe starețul Damian Bogdan, descrie viața cotidiană prin ochii unei „enoriașe” oaspete în dese rânduri în mijlocul strădaniei duhovnicești a Părinților. Emoționantă prin simplitate. Simplă prin emoție. Un om aflat în căutarea liniștii întâlnește răbdarea, dragostea, căldura sufletească necesară aflării Domnului Celui Înviat. Veți cunoaște pe Părinții Gherontie și Nicolae, Gherasim și Ambrozie, chipuri luminoase și dăruitoare de lumină. Însă, personajul central, fie-mi îngăduit, rămâne Părintele Damian. Stareț râvnitor, ctitor al restaurării mănăstirii în vremuri extrem de grele.

Nu, nu vă așteptați la un tratat de mistică ori de teologie înaltă. E un „fir de gând” filocalică liniștire în vremea în care zăvozii neliniștii strică tihna Tindelor de Rai ce ne sunt mănăstirile. Îndrăznesc să adaug la acest volum un altul, pentru a înțelege istoria acestui loc de sihăstrie și cumințenie: Mănăstirea Sfântul Nicolae – Sitaru (Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2016, 166 pg.). Coordonat de Starețul actual – Protosingelul Natanael Harga și inimosul Părinte Hrisostom Iorgulescu, lucrarea vă poate aduce acele date istorice prin care se impune în ethosul misionar al Ortodoxiei românești ctitoria impresionantului Papa Greceanu, Mare Vornic sub 13 voievozi, strașnic diplomat și luptător pe câmpul de bătălie. Istoria știută a mănăstirii urcă spre noi de la 1626. Trece prin istorie o dată cu Țara, căci nici o mănăstire nu este numai Cer. Cred, însă, că o lectură atentă a celor două cărți vă poate bucura sufletul și aduce liniștea înțelegerii tainei celei mari a rezistenței duhovnicești a Bisericii.

Nu pot încheia fără un amănunt. O dată cu reforma lui Cuza (1864) și legislația care privea secularizarea averilor mănăstirești, cad pradă unor proiecte absurde și mănăstirile care beneficiau de drepturi de proprietate prin cumpărare, nu prin danii – Snagov, Sitaru, Căldărușani, Cernica ori Pasărea. Rețin atât. Când au reușit să azvârle călugării din mănăstiri- e cazul la Snagov ori Sitaru – oamenii politici au deschis în locul sfințeniei și al nevoinței case de corecție și pușcării. Teribilă lecție de morală. Când închizi o mănăstire deschizi, în fapt, o temniță. Cine are urechi de auzit...

Sursa: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie