Vrednic de istorisit și de amintit este acest capitol, fiindcă arată că păcat cumplit și greu este defăimarea. Același minunat Ioan Savaitul a istorisit: „Odată, pe când ședeam eu în cel mai adânc pustiu, a venit la mine un frate din mănăstire ca să mă cerceteze. Întrebându-l pe el cum petrec părinții, îmi și zice: «Bine, cu rugăciunile tale». L-am întrebat apoi despre un frate care avea rea faimă și nume și îmi spune el: «Crede-mă, părinte, nu a pierdut faima aceea». Auzind eu aceasta, am zis: „Uf!”.

Și de îndată ce am zis „Uf!”, am fost răpit ca într-un vis și mă văd pe mine însumi stând înaintea Sfintei Golgote și pe Domnul în mijlocul celor doi tâlhari răstigniți. M-am grăbit deci să mă apropii de El și să mă închin Lui și când El a văzut aceasta, a poruncit cu mare glas sfinților îngeri, care stăteau lângă El, zicând: «Scoate-ți-l pe acesta afară, că antihrist Îmi este Mie, fiindcă mai înainte ca Eu să judec, acesta l-a condamnat pe fratele lui». Așadar, eu după ce am fost alungat, pe când ieșeam pe ușa prin care intrasem, camilafca mea a rămas prinsă, când s-a închis ușa. Și lăsând-o pe ea acolo, de îndată m-am trezit. Și zic celui ce venise la mine: «Rea este pentru mine ziua aceasta». Și îmi spune mie și el: «Pentru care pricină, părinte?» Și atunci i-am povestit cele văzute de mine și i-am zis: «Crede-mă, camilafca este acoperământul lui Dumnezeu asupra mea și eu am fost lipsit de ea».

Și din ziua aceea, ca în fața Domnului slavei, m-am făcut ca unul care hălăduiește prin locuri pustii, fără să gust nici pâine, nici intrând sub vreun acoperiș, nici vorbind cu vreun om, până ce nu am văzut iar pe Domnul poruncind să mi se dea înapoi camilafca mea”.

Dar noi, auzind acestea despre minunatul Ioan vom spune că, dacă dreptul abia se mântuiește, atunci nelegiuitul și păcătosul și desfrânatul unde se arată a fi?

(Sfântul Anastasie Sinaitul, Povestiri duhovnicești, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2016)