Cunoașterea lui Dumnezeu
Dumnezeu îl învaţă pe om căile Sale, dar numai cu condiţia ca omul să fie blând, smerit. Numai pe aceştia îi învaţă Dumnezeu.
Dacă ne vom strădui să ne curăţim inima de patimi, atunci, după măsura curăţirii, harul lui Dumnezeu va deschide ochii inimii noastre spre vederea adevăratei lumini; fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8), însă atunci când se vor desăvârşi prin smerenie, căci celor smeriţi li se descoperă tainele...
Domnul învăţa-va pe cei blânzi căile Sale (Psalm 24, 10). Aşa se spune în psalm. Dumnezeu îl învaţă pe om căile Sale, dar numai cu condiţia ca omul să fie blând, smerit. Numai pe aceştia îi învaţă Dumnezeu.
Situaţia lui Iov este lege pentru fiecare om. Cât timp omul este bogat, vestit, în bunăstare, Dumnezeu nu i Se descoperă. Când omul este plin de bube, părăsit de toţi, atunci i Se arată Dumnezeu şi El însuşi discută cu omul, iar omul doar ascultă şi strigă: „Doamne, miluieşte!"
(Ne vorbesc Stareții de a Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 8-9)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro