Curăţia, ne învăţa Gheronda, nu se dobândeşte cu acadele şi cu jucării. Curăţia nu vine în om fără luptă sângeroasă împotriva gândurilor. Chiar şi atunci când monahul nu a cunoscut o cădere trupească în lume, în viaţa călugărească demonul tot îi va porni un adevărat război. Cu atât mai mult, fireşte, atunci când are trecutul încărcat cu păcate trupeşti.

Demonul porneşte război prin închipuire, o cultivă prin gân­duri, întinează mintea, o coboară în inimă şi pângăreşte sufletul şi trupul. De aici vine toată sporirea sau nereuşita celui ce se nevo­ieşte, adică din a ceda sau a se împotrivi războiului venit prin închipuire. Dacă cumva face greşeala să intre în discuţie cu „momeala” care duce la păcat şi primeşte necurăţia diavolului prin învoirea sa, urmează apoi căderile cu mintea, cu inima şi cu trupul. Iar sfârşitul a toate acestea este că va fi robit de patimă.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Stareţul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, p. 52)