Potrivit Apostolului Petru, botezul este „făgăduința cugetului bun către Dumnezeu” (I Petru 3, 21). Cel care se botează făgăduiește să-și trăiască restul vieții cu conștiință curată, ținând toate poruncile Domnului, pe care le primește în conștiința sa. Curăția sufletească este o trăsătură a celui botezat. Apostolul Pavel asemuiește strălucirea vieții lui cu strălucirea Domnului înviat: „Ca precum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, să umblam și noi întru înnoirea vieții” (Romani 6, 4).

Prin botez, omul cel vechi, iubitor de păcat, moare și învie om nou, râvnitor către fapte bune. „Așa și voi”, cei botezați, „socotiți-vă că sunteți morți păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, întru Iisus Hristos, Domnul nostru. Deci, să nu împărățească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneți poftelor lui; nici să puneți mădularele voastre ca arme ale nedreptății în slujba păcatului, ci înfățișați-vă pe voi lui Dumnezeu ca vii, sculați din morți, și mădularele voastre ca arme ale dreptății lui Dumnezeu. Păcatul nu trebuie să aibă stăpânire asupra voastră” (Romani 6,11-14).

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere din limba rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 25)