Odată, eram pe drumul către Tourkovounia, unde locuiam. Drumul era foarte povârnit, trebuia să cobori vreo două sute de metri. În partea de sus era mai drept. Acolo, sus, mama lui Nikos stătea de vorbă cu alte două femei, vecine. Jos, la capătul drumului, copilul ei, Nikos, se juca cu alţi copii. La un moment dat, Nikos a urcat alergând şi, îndată ce a ajuns, a căzut în şorţul ei plângând.

– Ei, îi zice, ce ai?

– M-a lovit băiatul lui Manolias!

Aflând scăpare la mama, plânsul i-a încetat îndată.

Ce vreau să spun cu asta? În ceasul ispitei, lucrul uşor este să vă întoarceţi către Dumnezeu, să priviţi cu vioiciune şi dorire, şi îndată vă va veni puterea, va veni binele. Adică, în vreme ce vedeţi răul venind să vă cuprindă, îndată ce-l zăriţi de departe, dispreţuiţi-l şi alergaţi în braţele lui Dumnezeu. Ajunge să apucaţi să vă întoarceţi mai întâi către Domnul. Aşa încât, atunci când veţi merge spre bine, nu vă mai amintiţi răul. Dar nu puteţi face asta dacă nu vă întoarceţi către Hristos. Zicem câteodată: „Dispreţuiţi răul!”. Ei, e uşor să o spunem, dar nu-i uşor să o facem. Acest dispreţ are un mare meşteşug. Dispreţuirea duhului rău se face numai prin harul lui Dumnezeu.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  p. 255)