Iar cei ce n-au pătimit sau n-au fost învredniciţi încă de aceasta, sunt cu toţii încă sub Legea dinaintea harului (Galateni 4, 5-21), robi şi ucenici ai unor robi şi auzitori ai Legii şi copii ai slujnicei şi fii ai întu­nericului, chiar dacă sunt împăraţi şi patriarhi, arhierei şi preoţi, stăpânitori şi stăpâniţi, mireni sau monahi, pustnici sau egumeni, săraci sau bogaţi, bolnavi sau sănătoşi cu trupul. Fiindcă toţi cei ce şed în întuneric (Luca 1, 79) sunt fii ai întunericului şi nu vor să se pocăiască.

Căci pocăința este uşa care scoate din întuneric şi duce în lumină. Deci cel care nu intră în lumină, n-a trecut frumos prin ușa pocăinţei; căci dacă ar fi trecut, ar fi fost în lumină. Iar cel ce nu se pocăieşte păcătuieşte, pentru că nu se pocăieşte: „Căci cine ştie să facă binele şi nu-l face, păcat are” (Iacov 4, 17). Iar cel ce face păcatul este rob păcatului, urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu fie arătate faptele lui. Căci intrând de pe acum de bunăvoie şi din ho­tărâre liberă în lumină, suntem învederaţi şi judecaţi, dar suferim aceasta în taină şi în ascuns în cămara cea mai dinăuntru a sufletelor noastre spre curăţirea şi lăsarea păcatelor moarte, prin mila şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, fiindcă numai Dumnezeu şi noi cu­noaştem şi privim cele ale noastre.

Atunci însă, la Venirea Domnului, lumina ascunsă acum se va descoperi celor ce n-au vrut să vină acum la lumină, ci au urât-o, şi toate cele ascunse ale lor se vor face arătate. Şi aşa cum fiecare din noi oamenii suntem acum ascunzându-ne pe noi înşine şi nevrând să arătăm prin pocăinţă cele ascunse ale lor se vor face arătate, aşa vom fi făcuţi atunci vădiţi şi arătaţi de lumină atât lui Dumnezeu, cât şi tuturor (oamenilor).

(Sf. Simeon Noul Teolog,  Cateheze, Scrieri II, Editura Deisis, p. 292-293)