Când sufletul pierde harul...

Când păcatele ascund de la suflet ca un nor lumina milostivirii lui Dumnezeu, atunci sufletul, chiar dacă însetează după Domnul, rămâne neputincios şi lipsit de putere, ca o pasăre închisă într-o colivie; chiar dacă aceasta ar fi într-o dumbravă înverzită, ea nu poate zbura, ca să cânte în libertate cântări de laudă lui Dumnezeu.

Când sufletul pe care l-a cucerit Domnul şi i-a dat harul Său îl pierde dintr-o pricină oarecare, el se întristează tare după el şi doreşte să-l dobândească din nou. O, cât îl roagă pe Stăpânul ziua şi noaptea să se milostivească de el şi să reverse iarăşi peste el mila Lui. Şi cine poate descrie suspinele sau lacrimile sau îngenuncherile lui. Şi mulţi, mulţi ani se chinuie sufletul căutând harul pe care l-a gustat şi de care s-a îndulcit. Şi multă vreme încearcă Domnul sufletul, să vadă dacă crede în El; iar sufletul, nevăzând în el dulceaţa Lui pe care a cunoscut-o, iarăşi însetează după ea şi aşteaptă cu smerenie şi este atras nesăturat spre Domnul de dogoarea iubirii.

Cu har e uşor să iubim pe Dumnezeu şi să ne rugăm ziua şi noaptea; dar sufletul înţelept rabdă şi seceta şi nădăjduieşte cu tărie în Domnul şi ştie că El nu va ruşina nădejdea şi i-l va da la vremea lui. Harul lui Dumnezeu nu vine niciodată degrabă şi niciodată nu se dă pentru multă vreme; dar sufletul înţelept se smereşte şi iubeşte pe aproapele şi-şi poartă cu blândeţe crucea sa şi aşa biruie pe vrăjmaşii care se străduiesc să-l depărteze de la Dumnezeu.

Când păcatele ascund de la suflet ca un nor lumina milostivirii lui Dumnezeu, atunci sufletul, chiar dacă însetează după Domnul, rămâne neputincios şi lipsit de putere, ca o pasăre închisă într-o colivie; chiar dacă aceasta ar fi într-o dumbravă înverzită, ea nu poate zbura, ca să cânte în libertate cântări de laudă lui Dumnezeu.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, pp. 174-175)

Ultimele din categorie