Ce înseamnă a cleveti?
A cleveti este când cineva zice că cutare a spus minciuni sau s-a mâniat sau a curvit sau altceva asemenea a făcut. Acesta a grăit rău împotriva aproapelui, adică a vestit păcatul aceluia cu patimă.
A cleveti este când cineva zice că cutare a spus minciuni sau s-a mâniat sau a curvit sau altceva asemenea a făcut. Acesta a grăit rău împotriva aproapelui, adică a vestit păcatul aceluia cu patimă. Iar a osândi este când cineva zice că cutare este mincinos sau beţiv sau curvar. Unul ca acesta a osândit toată starea sufletului aceluia şi a hotărât pentru toată viaţa lui că într-acest chip este, încredinţat că este aşa. Şi greu lucru este! Că alta este a zice că s-a mâniat şi alta că este mânios şi a hotărî, precum am zis, asupra întregii lui vieţi. Iar osânda este cu atât mai grea decât tot păcatul, cu cât Însuşi Hristos zice: Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci să cauţi să scoţi şi gunoiul din ochiul fratelui tău. Luaţi seama că păcatul vecinului l-a asemănat cu gunoiul, iar păcatul osânditorului l-a asemănat cu bârna, atât este de rea osânda că întrece tot păcatul.
Pentru aceea şi fariseul acela, când se ruga şi spunea faptele sale cele bune mulţumind lui Dumnezeu, nu spunea minciuni, ci adevărul spunea. Nu pentru aceasta s-a osândit, că avem datoria să mulţumim lui Dumnezeu când ne învrednicim să facem vreun bine, fiindcă El ne ajută. Ca, pentru că mulţumea lui Dumnezeu şi îşi spunea faptele sale şi pentru că a zis că nu sunt ca ceilalţi oameni, nu s-a osândit, ci numai pentru că, întorcându-se către vameş, a zis: nu sunt nici ca acest vameş. Atunci s-a mâniat Dumnezeu că l-a osândit în față şi i-a hulit însăşi starea sufletului aceluia şi, în scurt, i-a defăimat toată viaţa. Pentru aceea zice: Vameşul s-a pogorât mai îndreptat decât acela. Nu este, dar, alt păcat mai greu şi nici mai rău, precum de multe ori am zis, decât a osândi şi a defăima şi a necinsti pe aproapele.
(Avva Dorotei, Învățături și scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p.132)
Să ne cunoaștem pe noi înșine și să ne corectăm neajunsurile
Biserica funcționează ca un trup, la fel ca și familia
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro