Ce înseamnă „veșnica pomenire”?

Drept este să îi dorim răposatului să i se pomenească numele în veşnicie şi în Împărăţia lui Dumnezeu. Acesta este tâlcul cuvintelor: „Veşnică pomenire”.

Te roade faptul că nu ştii care este înţelesul acestor cuvinte, pe care de-atâtea ori le-ai auzit şi le-ai rostit asupra celor răposaţi. Şi bine faci că întrebi. Cu cât cunoaşte omul mai bine vechea şi buna noastră credinţă ortodoxă, cu atât o îndrăgeşte mai mult.

Am auzit odată cum cineva, într-o cuvântare funebră, a strigat: Veşnică să-ţi fie pomenirea pe pământ!. Am fost mirat de această greşită interpretare a credinţei noastre. Oare poate fi ceva veşnic pe pământ, unde totul trece grabnic ca o nuntă? Cu adevărat, de tot nimic bine dorim noi răposatului când îi dorim să-i fie pomenirea veşnică în această lume, care va lua sfârşit ea însăşi. Să zicem însă că numele cuiva se pomeneşte pe pământ până la sfârşitul vremurilor: ce folos are din asta omul, dacă pomenirea lui este uitată în ceruri?

Drept este să îi dorim răposatului să i se pomenească numele în veşnicie şi în Împărăţia lui Dumnezeu. Acesta este tâlcul cuvintelor: „Veşnică pomenire”.

Ucenicii lui Hristos s-au lăudat odată învăţătorului lor zicând: Doamne, şi dracii se supun nouă în numele Tău! Iar Domnul le-a răspuns să nu se bucure de asta, ci le-a zis: bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri, adică deoarece sunt ştiute şi amintite şi pomenite în cereasca împărăţie a luminii şi a vieţii.

În Sfânta Scriptură se spune adeseori cum vor fi scrise numele drepţilor în Cartea celor vii, în timp ce numele păcătoşilor vor fi şterse şi date uitării. Din pilda cu bogatul şi Lazăr vedem că Domnul rosteşte numele lui Lazăr cu preacurata Sa gură, în timp ce trece sub tăcere numele bogatului nedrept. Asta înseamnă că Lazăr a intrat în împărăţia cerurilor şi a dobândit viaţă veşnică şi veşnică pomenire, iar bogătaşul păcătos a pierdut şi împărăţia, şi viaţa - şi numele.

În dumnezeiasca învăţătură, numele este uneori identificat cu omul. Într-un loc din Apocalipsă se spune: şi au murit în acel cutremur nume de oameni şapte mii (11, 13). Prin cutremur trebuie să înţelegem marile ispite la care fiind supuşi oamenii, şapte mii dintre ei au căzut de la Hristos şi şi-au pierdut sufletele. Asta înseamnă că nu au pierit doar trupurile lor - asta are puţină însemnătate - ci sufletele şi numele. Numele lor au fost nimicite în veşnicie şi şterse din Cartea celor vii.

Cine doreşte pomenire fără de moarte în veşnicie, evanghelic lucru doreşte. Dar cine doreşte nume fără de moarte pe pământ, deşert lucru doreşte. Să ştii că mulţi sunt care petrecându-şi această viaţă fără să se audă de ei şi fără să fie băgaţi în seamă au dobândit nume fără de moarte în lumea cealaltă, mai presus de moarte şi de schimbare. Cugetă la aceasta, frate Melentie, şi Dumnezeu îţi va descoperi şi mai multe. Iar când vei auzi de moartea mea, spune la rugăciune: „Veşnica lui pomenire!

Pace ţie şi sănătate de la Domnul!

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi- scrisori misionare, traducere Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, Bucureşti, 2002, pp. 55-56)

De la același autor

Ultimele din categorie