Confortul este mărturia unei căi strâmbe, iar viaţa necăjită e mărturia căii drepte

Confortul, dacă se află la adevăraţii creştini, este doar un lucru cu totul întâmplător; iar caracterul distinctiv al vieţii lor sunt pătimirile şi durerile lăuntrice şi văzute, de voie şi fără de voie.

Uită-te cine eşti: şi sfârşit pe potrivă să aştepţi. Eu am să mai adaug doar atât: scoteţi-vă din cap că pe calea vieţii confortabile poate cineva să ajungă ceea ce se cuvine nouă să fim în Hristos. Confortul, dacă se află la adevăraţii creştini, este doar un lucru cu totul întâmplător; iar caracterul distinctiv al vieţii lor sunt pătimirile şi durerile lăuntrice şi văzute, de voie şi fără de voie. Prin multe necazuri se cade nouă să intrăm în Împărăţia care se arată înăuntrul nostru. Cel dintâi pas în această lucrare, întoarcerea voii de la rău la bine, care alcătuieşte inima pocăinţei, se răsfrânge într-o durere de moarte pricinuită de rana frângerii inimii, din care mai apoi se prelinge sânge de-a lungul întregului război cu patimile şi care se închide doar după dobândirea curăţiei, care suie creştinul pe crucea răstignirii împreună cu Hristos întru voia lui Dumnezeu. Numai necazuri şi dureri şi greutăţi! Se poate spune astfel: confortul este mărturia unei căi strâmbe, iar viaţa necăjită e mărturia căii drepte.

Gândiţi-vă la asta, bucuraţi-vă, purtători de cruce! Iar vouă, celor care trăiţi în confort, ce să vă spun? Cuvântul lui Avraam către bogat din pilda lui Lazăr şi a bogatului nemilostiv. Aici voi vă desfătaţi, iar ceilalţi pătimesc pentru Hristos şi pentru legea Lui cea sfântă; iar pe lumea cealaltă va fi pe dos: cei care merg pe calea crucii vor avea confort, iar cei ce au confort aici vor pătimi. Voi spuneţi îndeobşte: “Dar ce, nu am voie să ne veselim  puţin ori să ne îngăduim o mica plăcere?” Faceţi voi mai întâi lucrul de căpetenie, şi apoi îngăduiţi-vă şi ceea ce spuneţi. Unii, însă, altă treabă nu au decât azi bal, mâine teatru, plimbări, lecturi şi discuţii vesele, distracţii de tot felul, trecere de la o plăcere la alta: iar la lucrul principal – cum să ajungă acolo unde este dator să ajungă fiecare creştin – nici nu se gândesc. Dar ce rod este de aşteptat de la o viaţă ca aceasta? Oare atitudinea noastră lăuntrică, în Hristos, faţă de Dumnezeu  se va maturiza de la sine, în ciuda acestor neorânduieli exterioare?! Dar cum să se maturizeze? Oare arde lumânarea ţinută în bătaia vântului? Oare viaţa trupului se maturizează în urma unor doze de otravă? Nu. Vrei pentru tine ceea ce este bun? Părăseşte confortul, intră pe calea crucii, care e calea pocăinţei, lasă-te înroşit în focul răstignirii de sine, căleşte-te în lacrimile frângerii inimii – şi vei deveni aur, sau argint, sau piatră scumpă, şi la vremea potrivită  vei fi luat de către Stăpânul casei cereşti spre a-I împodobi cămările cele prealuminate şi mai presus de lume. Amin.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, Editura Sophia, p. 192-193)

De la același autor

Ultimele din categorie