Cum să cunosc dacă Domnul mă iubește sau nu?

Iată câteva semne. Dacă te lupți cu tărie cu păcatul, Domnul te iubește. Dacă iubești pe vrăjmași, ești și mai mult iubit de Dumnezeu. Iar dacă-ți pui sufletul pentru oameni, ești mult iubit Domnului, Care și-a pus și El sufletul pentru noi.

Slavă milostivirii Domnului, că El ne dă nouă, păcătoșilor, să fim în Dumnezeu.

Ca să rămâi în Dumnezeu, mulțumește-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic. Fii mulțumit și mulțumește lui Dumnezeu pentru că n-ai nimic. Să-ți fie de ajuns faptul de a sluji lui Dumnezeu și El te va rândui împreună cu Sfinții.

Cum să cunosc dacă Domnul mă iubește sau nu?

Iată câteva semne. Dacă te lupți cu tărie cu păcatul, Domnul te iubește. Dacă iubești pe vrăjmași, ești și mai mult iubit de Dumnezeu. Iar dacă-ți pui sufletul pentru oameni, ești mult iubit Domnului, Care și-a pus și El sufletul pentru noi.

Odinioară, nu știam ce înseamnă să ai sufletul bolnav, dar acum văd aceasta limpede și în mine și în alții. Când sufletul se smerește și se predă voii lui Dumnezeu, atunci el se face din nou sănătos și este într-o mare odihnă în Dumnezeu, și din pricina acestei bucurii, se roagă ca toți să cunoască pe Domnul prin Duhul Sfânt, Care dă mărturie limpede sufletului de mântuirea lui.

(Cuviosul Siluan AthonitulÎntre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 203-204)

De la același autor

Ultimele din categorie