Aveţi dorinţa de a învăţa rugăciunea lui Iisus. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Însă lucrarea rugăciunii lui Iisus nu este rugăciune neîncetată, ci numai un ajutor pentru a ajunge la ea. Rugăciunea neîncetată este darul harului şi pentru aceasta trebuie să ne rugăm: „Doamne, dăruieşte-mi mie să mă rog Ţie neîncetat!"

Rugăciunea aceasta nu constă în cuvinte, ci în trăirea neîncetată pentru Dumnezeu. De această trăire trebuie să ne îngrijim şi pe ea s-o aprindem.

Vi s-a întâmplat, desigur, ca uneori să vă doriţi în chip nestăpânit să vă rugaţi lui Dumnezeu. Aduceţi- vă aminte ce aveaţi în suflet în acele momente şi străduiţi-vă de fiecare dată, când vă aşezaţi la rugăciune, să reproduceţi acea trăire în suflet şi aşa să vă rugaţi lui Dumnezeu cu rugăciunea lui Iisus. Această reproducere va deştepta rugăciunea lui Iisus, iar rugăciunea aceasta va sprijini acea stare de rugăciune. În aceasta constă tot secretul izbândei în săvârşirea rugăciunii lui Iisus. Puterea nu stă în cuvinte, ci în această trăire.

Pentru îndeletnicirea cu rugăciunea lui Iisus stabiliţi anumite momente, diferite de cele în care vă săvârşiţi rugăciunile de dimineaţă şi de seară. De două ori înainte de masă, de două ori după masă, de fiecare dată făcând o sută de „Doamne Iisuse..." cu metanii mici, la bobiţele mici şi mari, la bobiţele mari ale metanierului. Rânduindu-vă astfel, veţi săvârşi rugăciunea în fiecare zi, fără să căutaţi vreo scuză pentru a nu o face.

Când vă aşezaţi la rugăciune, îndată să vă aduceţi aminte că Domnul este aproape şi vede, şi aude, şi doreşte să vă dea ceea ce vă este spre mântuire. Statornicia în împlinirea rugăciunii este principala condiție a izbândei.

Izbânda nu apare dintr-odată. Pentru aceasta trebuie luni şi ani. De aceea nu are rost să deznădăjduiţi în ceea ce priveşte izbânda, dacă nu apar imediat roadele ostenelii.

Nu trebuie să umpleţi pântecele cu mâncare, lăsaţi să se simtă golul acolo; şi somnul nu trebuie să-l îngăduiţi prea mult. Nu trebuie să îngăduiţi nici distracţiile râsul şi glumele. Purtaţi-vă întotdeauna ca şi cum v-aţi afla în prezenţa împăratului.

Dacă veţi face totul cu atenţie, lucrarea însăşi vă va învăţa multe.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumenița, p. 132-134)